Anul II · Facultate · master · Psycho(logical) Life

Ultima stresiune

Aproape am încheiat toate socotelile cu viața studențească. Mai o criză de nervi, mai o cădere de rețea, sute de mesaje pe chat-ul anului, mai o țigară fumată pe-ascuns și gata și ultima sesiune! Înainte să mă apuce nostalgiile, o să trec în revistă cum s-au desfășurat examenele – care în general au fost de formă.

La Psihodiagnostic Clinic (PDC) chiar am depus un efort pentru a rezolva cele cinci exerciții impuse. Din fericire, ele au constat în înțelegerea câtorva cazuri ipotetice pentru care noi trebuia să alegem cele mai bune chestionare astfel încât să detectăm eventualele probleme ale clienților. Drăguț, nu mă plâng.

De parcă nu avusesem destule teme,  la Trainingul de dezvoltare personală și profesională (TDPP)am mai avut încă unul din celebre jurnale reflexive de făcut la foc automat. N-a fost cine știe ce efort, dar m-au deranjat ora și faptul că inițial ni s-a spus că nu era necesar să ne mai logăm pe platformă, ca apoi să se modifice schimbarea.

A urmat Psihologia Cuplului și a Familiei (PCF) iar cu prezentarea, alături de colega mea, a studiului de caz și răspunderea la niște întrebări mai mult sau mai puțin legate de el. Nu știu dacă am eu ceva, dar în ambele semestre am avut impresia că se vorbesc două limbi diferite. O fi de la 5G, maică.

(Au mai existat două materii intitulate diferit, dar care aparent făceau referire la activitatea de scriere a lucrării de disertație și care au depins de colaborarea dintre fiecare student și coordonatorul său.)

Și, în final, minunatul examen la Practica de specialitate a avut loc astăzi, pendulând între platforma universitară și zoom până în ultimul minut. Am crezut că motivul pentru care ne-am adunat online cu mic, cu mare, cu pisic și combinezon a fost faptul că urma să primim feedback individual ca să învățăm unii de la alții. Ce am primit în schimb au fost câteva remarci generale și la fel de vagi ca tot stagiul de practică. Atât s-a putut.

Dar hai că au trecut toate. Las deoparte atitudinea de hateriță substanțial dizolvată de câteva pahare de vin și revin la faptul că, băi! am terminat facultatea. Eu și colegii mei, alături de alte mii de studenți, care vor sărbători atât cât vor putea, cu cine și unde le va permite situația.

Ce repede a trecut stresiunea asta! Mi-am făcut manichiura o singură dată. Nici la seriale n-am mai avut chef să mă uit. Ce subțire a fost granița dintre viața personală și  cea academică atunci când termenele băteau la ușa virtuală și colegii erau în vervă cam la orice oră! Ce aiurea a fost să fumez celebra țigară de după examen de una singură…după ce m-am dezinfectat pe mâini, firește! M-am simțit un pic bizar că mă vedeau vecinii care mă știu dintotdeauna, dar care nu mă mai cunosc de când m-am mutat din oraș.

Da, tot feluri de senzații și gânduri își fac loc unele după altele, motiv pentru care am ales să scriu ultima postare de acest gen acum, la cald. Îmi vine să mă-ntreb ce-o să fie după, dar ceva îmi spune că pot să mă-ntreb de poimâine încolo. Universul mi-a dat astăzi un feedback și am învățat foarte clar în facultate că feedback-ul nu se comentează 🙂

La final de articol, de facultate și de baterie la laptop, las aici un desen cu un elan confuz pe o casă aflată la capătul unei alei din bombonele. Dacă era nevoie de Good Omens, cred că ăsta ar putea fi unul dintre ele.

104419558_1854737541564070_6252490652650087064_n

Anul II · master · Psycho(logical) Life

Ultimul semestru

Au existat câteva voci care au susținut că lumea a stat în loc din cauza carantinei. Cu siguranță, acele persoane n-au fost în situația de a preda ceva la timp – pentru că, zău! nimic nu se apropie mai repede decât un deadline, cu pandemie sau fără.

Învățământul universitar a mers mai departe. Profii de la psiho au făcut eforturi inumane pentru a se muta online și a descâlci, în sfârșit, tainele predatului (?). Platforma a dat rateuri de la atâția utilizatori logați la orice oră din zi și din noapte. Teme și proiecte apăreau când ți-era lumea mai dragă, la fel și vocile colegilor care ți se înșurubau în creier prin intermediul căștilor. Din acest motiv, am preferat să intru la cursuri, dar să le păstrez pe mute și să îmi fac proiectele în tihnă – proces care s-a dovedit mult mai educațional decât cititul de pe slide-uri.
Cu bune, cu rele, hai c-am supraviețuit cu toții! Haideți să vă relatez cu ce mi-am bătut capul în acest ultim semestru.

Psihodiagnostic Clinic (PDC): dincolo de cacofonie, nu vă pot spune prea multe despre această materie. Se presupune că am studiat niște instrumente pe baza cărora se poate evidenția cutare carență și cutare particularitate a clientului – exact ce am mai făcut și la licență. Pentru seminar, însă, fiecare a avut de găsit, prezentat și aplicat câte un chestionar. Partea bună e că, așa, am adunat fiecare câteva scale pe care am putea să le utilizăm într-un viitor idilic în cabinet. Partea proastă e că, fiind fiecare între ai săi patru pereți, a trebuit să apelez la sistemul Pile-Cunoștințe-Relații ca să pot aplica și interpreta chestionarele online, ceea ce a fost un pic mai laborios.

Psihologia Cuplului și a Familiei: s-a repetat experiența din semestrul anterior, în sensul în care ne-am grupat câte patru și am prezentat un tip de terapie. În afară de câteva vagi concepte legate de terapia sistemică – deci strict bucata noastră de proiect -, nu am reținut nimic altceva. Cred că fost de bun augur că ne-am mutat în mediul online, deoarece am mai făcut și câteva exerciții – altfel nu garantez că ni s-ar fi și predat ceva.
Totuși, a existat și o parte mai interesantă: fiecare diadă a trebuit să prezinte cazul unei familii (tot așa, pe sistem PCR), iar noi ceilalți am asistat și am încercat să vedem care ar fi dificultatea acolo. Asta a adus împreună două dintre elementele mele preferate: bârfa și mahjong-ul. Foarte educativ.

Training de dezvoltare personală și profesională (TDPP): cea mai solicitantă și inutilă „materie” posibilă. Sau poate sunt eu prea dură și restul colegilor au putut să-și dezvolte cariera din confortul caselor proprii. Poate colegii psihologi au putut să învețe „meserie” de la cineva cu specializare în pedagogie. Poate oricine pe lumea asta, aflat pe ultima sută de metri, preferă să piardă timp colorând cerculețe în Word. Poate alți studenți cu exact 4 ore de cursuri pe săptămână au înregistrat mari progrese academice – repet, fiind aproape absolvenți. Poate n-am înțeles eu, deci prefer să nu spun mai multe. 

Să termin, totuși, într-o notă ceva mai optimistă. După mulți ani de haos, a fost posibilă colaborarea dintre facultate și alte instituții și centre, astfel încât studenții să beneficieze de un loc asigurat de practică, fără să mai plângă pe la uși pentru o semnătură și-o ștampilă. Datorită acestui lucru, în primul semestru am fost la o secție a spitalului de psihiatrie și neurologie (close enough). În acest semestru, trebuia să mai facem o excursie cu clasa, dar a venit Coviduțu’ și am făcut practică online, în bunul spirit al românașului inventiv. 

Concret, pentru stagiul de Practică de specialitate a trebuit să apelez iar la PCR și să: 
– realizez un interviu online cu o persoană dornică să stea de vorbă cu mine, pe baza căruia eu să propun câteva probe/chestionare pe care ea să le completeze tot online;
– să interpretez respectivele rezultate și să le îmbin cu informațiile anamnestice oferite de persoană;
– să le combin pe toate într-un minunat raport de evaluare despre care nimeni nu a putut să-mi spună mare lucru. 
      Am avut baftă din acest punct de vedere, deoarece persoana care a fost de acord să mă ajute îmi era o cunoștință despre care astfel am avut ocazia să aflu mai multe. Procesul nostru a fost unul în formă de spirală, aș zice, deoarece s-a bazat pe comunicare și feedback, apoi un pas înainte și tot așa. Această atmosferă s-a păstrat și în afara contextului respectiv, iar eu simt că această experiență m-a îmbogățit din mai multe puncte de vedere deoarece, dincolo de a crea o conexiune cu cineva, am observat și conexiunea care s-a format între diferite părți din mine. 

Și uite-așa, mai în pijamale, mai cu improvizație, mai pe zoom, mai pe chat, mai cu meme-uri, mai cu bârfe a trecut și ultimul semestru de studenție. Chiar zilele astea m-am uitat prin pozele de la celelalte absolviri și m-am gândit, cu oarece regret, că nu voi mai adăuga altele noi acum, în iunie. Ar fi fost fain – cu toate pompozitățile și absurditățile –  să ne adunăm cu toții o ultimă oară și să fluturăm pălăriuțele alea ridicole.

Totuși, dificultățile pe care le-am trăit au și ele părțile bune. Mă-ntreb, dacă lucrurile ar fi stat în modul lor obișnuit, aș mai fi avut experiențele astea? Well, n-am de unde să știu. Trăgând linie și analizând totul, lucrurile stau destul de bine.

Singurul real regret este că voi rămâne fără o rubrică pentru blog odată ce termin școala, dar sunt sigură că voi descoperi o soluție. 

Anul II · master · Psycho(logical) Life

Stresiune #3

Începe să-mi fie dor de copilărie, când aveam impresia că dispun de tot timpul din lume, iar un an părea infinit. Acum, cât am clipit de două ori, s-a și dus vacanța intersemestrială, iar eu încă n-am apucat să fac rezumatul acid al stresiunii. Nu-i bai, I’m on it now.

Aș începe cu o ipoteză personală. Credeam că, după confruntarea constantă cu nonsensul inerent mediului academic, aveam să capăt oarece imunitate, fiind capabilă să-mi văd de treabă fără prea mult tam-tam. În schimb, m-am pomenit cu un prag foarte scăzut de toleranță față de lucrurile inutile, care a rezultat într-o revoltă personală concretizată prin multe activități de „loisir” pentru a compensa timpul pierdut inutil printre cursuri făcute la mișto. Să fie ăsta un semn de inadaptare? Să fie vorba de o problemă de organizare? Să fie ăsta un indiciu că, de fapt, sunt într-adevăr o ființă umană…? Ar fi cazul să fac o cercetare în amănunt pe tema asta.

Da. Sesiunea de examene a debutat cu o probă orală la Psihopatologia copilului și adolescentului (PCA), context în care a trebuit să vorbesc despre tabloul clinic al ADHD-ului și despre  intervenția terapeutică în cazul bulimiei. Norocul meu a fost că informația nu a fost în totalitate nouă și că am mai citit de ici-colo, întrucât materialul de curs a fost întocmit în stil telegrafic, fără mari pretenții (la fel a fost și notarea, spre norocul meu).

Pentru examenul la Psihoterapie experiențială unificatoare (PEU) am pregătit, alături de colega mea, un studiu de caz privitor la parcursul terapeutic al unui client, incluzând anamneza, tabloul clinic și intervențiile. Demersul a fost unul solicitant, dar interesant, iar discuțiile cu ea mi s-au părut mai edificatoare și utile decât majoritatea orelor de curs. Tipic românesc. No, în ce privește examinarea propriu-zisă, a fost vorba despre prezentarea propriilor dificultăți și resurse în confruntarea cu respectivul caz.

Evaluarea Practicii de specialitate s-a realizat printr-un dosar de zece pagini, dintre care doar primele două s-au axat pe activitatea întreprinsă la centrul de boli psihonervoase. Restul au fost un fel de proiecție în viitor din care nu am înțeles nimic, întrucât întrebările erau adresate persoanelor care deja activează în domeniu și au oarece experiență. Vrei, nu vrei, tre să fraudezi, ce să faci?!

Ca să ilustrez perfect stupiditatea situației, cea mai mare îngrijorare o aveam în ce privește Psihologia sănătății ocupaționale (PSO), o materie care nu are tangență cu specialitatea pe care o urmez. Nu a fost vorba despre informația în sine, ci despre experiența avută în trecut la o materie asemănătoare, cu același cadru didactic. Pe scurt, da, majoritatea problemelor se mențin și în învățământul universitar. Am fost suficient de diplomată? Deși credeam că factorul uman avea sa fie problematic la aceată probă, s-a dovedit a fi exact contrariul. Am avut posibilitatea de a răspunde în scris la biletul extras, ceea ce am și făcut. Ziua respectivă a fost una cu adevărat bună, întrucât tocmai citisem despre acel subiect înainte să intru în sala de examen, discutând ca între colegi.

Penultima probă a fost la Fundamente de psihanaliză (FP), materie pentru a cărei înțelegere e necesar să dispui de interes, timp și un anumit tip de gândire. Evident, eu nu îndeplinesc aceste criterii, așadar a trebuit să parcurg cel mai amplu curs al semestrului înjurând printre dinți.  La examen ni s-a cerut să explicăm cinci concepte, dintre care două (narcisimul și simbolurile visului) n-au fost pe lungimea mea de undă, așadar am improvizat. Rezultatele sunt uluitoare atunci când ai parte doar de trei ore de somn.

În seara următoare am dat proba grilă la Consiliere psihologică în tulburările de personalitate (CPTP), într-o ambianță foarte relaxată și permisivă.

Stresiunea s-a încheiat în hohote de râs, ca urmare a unui concurs improvizat de bancuri pe care începeam să le interpretăm și-n cheie psihanalitică. Am mai spus-o și repet, cele mai interesante și marcante discuții au loc afară, la țigată (vorba cântecului).

În ce privește activitățile informale, iată cam cum a decurs luna de stresiune:
unul dintre textele mele a fost publicat pe platforma online LiterNautica și poate fi citit aici

în playlist-ul meu și-au făcut loc Station to Station și Shout, pe care le-am ascultat mai des decât presupun că e sănătos

❖l-am descoperit, prin intermediul filmului biografic în care joacă Matt Smith, pe fotograful Robert Mapplethorpe, o figură interesantă din toate punctele de vedere, dar nițel dificil de digerat pentru unii, îmi închipui. Dacă stai să te gândeștei, mentalitatea nu s-a schimbat mai deloc din anii ’90.

am început să vizionez și ultimul sezon din Doctor Who, care este o constantă în viața mea de la relansarea serialului. Mai mult, pentru relaxare, m-am gândit să-mi decorez pereții cu un T.A.R.D.I.S. Sunt destul de mândră de ce-a ieșit, sincer.

87363621_2759760637477712_1454952422429425664_n

Acestea fiind scrise  (și, sper eu, citite), mă întorc la ce a mai rămas din vacanță, încercând să-mi adun energia și mințile pentru ultima sută de metri până la absolvire.

Anul II · master · Psycho(logical) Life

Materii studiate #3

Partea bună a facultății e că se termină.
Partea proastă e că, până atunci, încă mai sunt de îndurat destule nonsensuri și probleme de organizare care sfidează logica.

În articolul de azi voi diseca materiile pe care voi încerca să mi le îndes în cap în următoarea lună. Așadar:

Psihopatologia copilului și adolescentului (PCA): se înțelege din denumire că vizează problemele de ordin psihic ce pot apărea în prima parte a vieții, de pildă tulburări emoționale, anxietate, tulburări de comportament și de dezvoltare. Ideea de la bază e interesantă și te ajută cu informații de bază dacă îți atrage ceva atenția, dar din păcate informația care a ajuns la noi este regăsibilă Manualul de Statistică și Diagnostic. Mi-ar fi plăcut să discutăm pe cazuri, să vizionăm documentare și să facem activități care să ne ajute să înțelegem cum se manifestă afecțiunea, de ce și ce ar trebui făcut. În schimb, m-am ales cu niște criterii generale scrise pe-o foaie și cu un articol pe care a trebuit să-l disec pentru seminar, nimic util pentru dezvoltarea mea profesională (!).

Consiliere psihologică în tulburările de personalitate (CPTP): din nou, nimic nou sub soare, cel puțin nu pentru studenții care au făcut licența tot în acest domeniu. Despre tulburările de personalitate am mai scris pe larg într-un articol (reclamă) și acum m-am reîntâlnit cu ele, dar  de această dată din perspectiva specialistului și nu doar a simplului student. Concret, am realizat un proiect despre tulburarea histrionică, în care am inclus criterii de diagnostic, manifestare, etiologie, tipuri de terapii recomandate, obiective și strategii de intervenții pentru un studiu de caz. Mai mult, alături de coechipierele mele, am realizat și montat un film scurt ce ilustra o secvență terapeutică făcută cu un astfel de client. A fost o muncă susținută, de lungimea unei disertații și cu eforturile unui scenarist amator, dar rezultatul a meritat până la urmă.
Repet: deși am mai vorbit despre tulburările de personalitate, materia asta a dus un plus de cunoaștere în sfera terapeutică și a lămurit numeroase aspecte ce nu au putut fi discutate în trecut.

Psihoterapie experiențială unificatoare (PEU):  denumirea asta mi se pare ciudat de pompoasă, dar se referă la una dintre principalele paradigme psihologice, ce are în centru acceptarea persoanei ca un tot și intervenția terapeutică în ariile afectate de diverse evenimente pentru a crește gradul de funcționalitate și auto-manageriere a persoanei (sau ceva de genul acesta; nu știu, n-am fost la cursul introductiv). Sună bine, probabil e fain, dar ceea ce m-a deranjat la materia asta a fost…lipsa ei? În sensul în care toată afacerea a constat din prezentarea unei tehnici din cadrul acestui tip de terapie, în afara căruia eu nu am rămas cu nimic în cap. Îmi displac intens situațiile în care sunt nevoită să recurg la materialele colegilor sau la tratate îndoilenice pentru a învăța. Ce pretenții am și eu, nu?
În orice caz, eu am prezentat, alături de colega mea, analiza tranzacțională, care este un subiect foarte fain, despre care o să încerc să citesc mai mult cândva.

Psihologia sănătății ocupaționale (PSO): materie care n-a mai încăput în programa colegilor de la masterul de muncă&organizațională, așadar ne-a rămas nouă. Din fericire, la această materie avem curs. Din nefericire, este destul de amplu și nu am nici cea mai vagă idee ce conține. Dacă e să-mi sondez profunzimile memoriei, cred că abordează teme precum stresul organizațional, probabil ceva proces de selecție, norme de sănătate și siguranță, fenomene organizaționale – știți voi, lucrurile esențiale în viață.

Practica de specialitate: a fost  probabil singurul element interesant din acest semestru și clar în topul experiențelor din facultate. Mă bate gândul să scriu un articol separat despre acest subiect, fiindcă ar fi multe de zis. Foarte rar ajungi la un spital de neuropsihiatrie și chiar mai rar mai ai și voie să ieși de-acolo!

Fundamente de psihanaliză (FP): a fost opționalul care ni s-a băgat pe gât, deci din start am pornit cu o părere negativă despre toată treaba și…să spunem doar că lucrurile au rămas neschimbate până la final. Eu și Tata Freud fumăm chestii diferite, ce să-i faci.

Acestea au fost experiențele din recent terminatul semestru. Acum că mi-am exprimat impresiile acide, pot să mă concentrez mai ușor la a nu învăța. Baftă tuturor camarazilor de stresiune!

 

master · Psycho(logical) Life

Stresiunea #2

Sesiunea din vară e întotdeauna mai nesuferită decât cealaltă dintr-o mulțime de motive, principalul fiind acela că pierzi timpul cu nasul prin cursuri în loc să faci orice altceva de o mie de ori mai interesant. Și chiar dacă nu te omori cu învățatul, simplul fapt că nu ești pe deplin liber îți strică buna dispoziție – cel puțin așa este în cazul meu. Din fericire, am supraviețuit și de această dată (îmi place când fac asta!), iar acum e momentul să exorcizez și ultimele gânduri legate de examene, în speranța că soarele va apărea din nou pe cer.

Primul examen a fost cel de la Psihologie Clinică și a constat în trei subiecte vizând atitudinea pacientului față de boală, metodologia cercetării în clinică și factorii de personalitate implicați în perceperea bolii, dacă nu mă-nșel. Mi-a plăcut faptul că s-a pus accent pe principalele noțiuni ale acestei materii, cu precădere factorul uman.

A urmat Psihologia Pozitivă pentru care, într-adevăr, a trebuit să studiez un întreg tratat (extaz, nu alta!).  Ca să fie treaba bună, adunarea generală a avut loc într-o zi de sărbătoare, la 9 dimineața; singurul suflet pe care l-am întâlnit până la autobuz a fost o pisică ce se încălzea la soare și care nu știa precis dacă ființa care se împiedica la fiecare pas era om sau orice altceva; sincer, nici eu nu știam. Ca să revin la examen, a trebuit să scriu tot ce mi-am putut aminti despre suportul social, capitol citit așa, în treacăt cu o seară înainte. Oricum, rezultatele au fost bune din ce am auzit, semn că a fost voba de multă agitație pentru nimic. Tipic.

Proba la Metode de cercetare calitativă a fost de tip grilă, ceea ce e semn bun de obicei. Am tratat cursul cu superficialitate, destul cât să știu în mare informația și, cu ajutorul insiprației divine am reușit să dau de capăt întrebărilor-capcană. Cred.

Universul a decis să lase cele mai dificile examene la final, când randamentul meu decide subit să-si ia o vacanță pe Alpha Centauri, dar n-am avut cu cine să mă cert. Subiectele la Evaluare Psihologică au fost suspect de accesibile (două aspecte de țin ce statistică și contribuția unui psihometrician în dezvoltarea testelor de personalitate) în comparație cu materia complicată din curs, care efectiv mi-a tocit neuronul de serviciu. Pentru că nu puteam exista în armonie cu universul, cele două cerințe de la Consiliere Psihologică (mecanismele de apărare ale lui Tata Freud și intervenția pentru emoții negative) mi-au destabilizat definitiv chakrele. Am mai spus-o și-o repet, talentul de a fabula este un must-have în ziua de azi, indiferent de situație.

Cam atât despre partea academică, dusă la capăt cu un maxim efort de voință. Majoritatea timpului mi-am petrecut-o făcând alt gen de activități, de pildă:
✵ m-am ocupat de manichiură în mai multe rânduri decât ar fi fost necesar;
✵ am colecționat un număr impresionant de fulgere dramatice, apusuri de lună și răsărituri de soare;
✵ am citit Nana de  
Émile Zola, care se afla pe lista mea de mulți ani. Nu știu cum a ajuns acolo, întrucât de obicei citesc alt gen, însă schimbarea a fost una bine-venită; nimic nu se compară cu un pic de naturalism și atmosfera pariziană de secol XIX. Am achiziționat exemplarul respectiv, de vârsta părinților mei, de la un anticariat și a fost o investiție bună, zic eu.
✵ am vizionat mini-seria Good Omens în două seri, iar restul sesiunii mi-am petrecut-o afundându-mă în acest fandom genial și convingându-i și pe alții să-i dea o șansă.  Excuse me, dear sir, do you have a moment to talk about our sauntering devil, Lord Crowley, and the ethereal book dealer, Lord Aziraphale? Merită fiecare secundă.
✵ stresiunea s-a încheiat apoteotic, printr-o hoinăreală în cercuri, din care am învățat două lucruri majore: 1) există un motiv foarte bun pentru care s-a inventat meseria de ghid turistic și 2) de ce oamenii din Brașov au piciorul frumos.

Acestea fiind spuse, primul an de master s-a încheiat fără daune majore, așadar acum nu-mi rămâne decât să mă afund în rutina de vară, încet, ardelenește, să nu asud. Am înfrânt.

master

Materii studiate #2

Am revenit cu un articol legat de viața studențească, anume cu trecerea în revistă a aspectelor aprofundate în această primăvară indecisă. Da, a fost nevoie să aștept până în ultima săptămână pentru a-mi face o impresie de ansamblu la ce concluzii am ajunsvoi lămuri în final. Să-ncepem, așadar, frumoasa listă:

Metode calitative de cercetare (MCC): cuprinde metode de culegere și analizare a datelor din punct de vedere al conținutului propriu-zis. De-a lungul activității, am aflat ce înseamnă studiul obiectelor, cum se construiește un interviu, cum se desfășoară un focus-grup și în ce condiții e importantă realizarea studiului de caz. Deși temele (la care încă nu am aflat notele) mi-au dat de furcă, consider că materia a fost utilă în vederea realizării disertației; totuși, se mai putea lucra la modalitatea de transmitere a informației.

Evaluare psihologică (EP): vechea poveste a caracteristicilor testelor de personalitate, aplicarea, scorarea lor și realizarea profilului personal pe baza rezultatelor. Îmi dau seama că se vrea o simulare a testării în cadrul cabinetului pentru a ne obișnui cu procedura, însă: 1) am mai făcut asta în trecut, în anul III și 2) cum rămâne cu subiectivitatea ca factor de biasare a interpretării? Nu știu dacă asta ar trebui să țină loc de dezvoltare personală (a se nota sarcasmul!), dar mie mi s-a părut pierdere de vreme.

Consiliere psihologică (CP): materie ce a constat în dezbaterea diverselor contexte și tulburări în care psihologul clinician poate interveni și cum anume; printre subiecte s-au numărat dependența de substanțe, pierderea, problemele în cuplu și adaptarea școlară. Pentru partea de seminar, am pregătit o prezentare privitoare la anorexie și bulimie, subiecte despre care nu știam prea multe, deci a fost o ocazie de învățare de pe urma căreia am rămas cu ceva. În ciuda materialului interesant, nu am ajuns prea des pe la ore, neatrasă de perspectiva unui discurs monoton; pe la seminarii am mai prins un lucru-două.

Psihologie clinică (PCL): un fel de extensie a Psihologiei Sănătății din anul III, care a adus prea puține informații noi față de predecesoarea sa ca s-o pot lua în serios. Așteptările mele erau altele, având în vedere că este materia care dă numele masterului, însă m-am pomenit doar căutând un subiect pentru realizarea unui studiu de caz mai mult în orb. Singura competență pe care mi-am dezvoltat-o în acest context a fost cea de a-mi exersa morga de ascultător activ.

Închei, apoteotic, cu opționalul pe care nu l-a ales nimeni, anume Psihologia Pozitivă (PP). Toată activitatea s-a învârtit în jurul achiziționării, transportării, conspectării și prezentării unui tratat cuprinzător, dar pe alocuri de neînțeles, în dulcele stil românesc. Nu mă-nțelegeți greșit, nu condamn inițiativa de a consuma produse intelectuale de pe plaiurile noastre, însă mă rezum la a spune că aș fi dorit să și experimentez emoțiile pozitive în loc să stau pe scaun și să asist la dezbateri sterile despre forma corectă a vreunui cuvânt. Ca și în cazul alor materii, ideea suna promițător, însă execuția a lăsat mult de dorit.

Pentru a face o sinteză, cuvântul-cheie ar fi dezamăgire. După cum am spus și în semestrul anterior, multă informație de la licență se reia la master și nu neapărat într-o formă nouă, care să atragă și veteranii în toceala psihologiei. Mai mult, consider că există aspecte cruciale ale acestei profesii care nu au fost atinse, de pildă ce este și cum se realizează un plan de intervenție, tehnici de comunicare în stabilirea relației terapeutice, crearea unui contract psihologic, simularea unei discuții în cabinet și alte elemente de bază (presupun, că nu mi-a zis nimeni!).

Poate că nemulțumirea mea e exagerată, însă mulți dintre colegii mei par a fi în asentimentul meu în ce privește ori programa, ori organizarea activității. Cu alte cuvinte, cineva s-a prefăcut că predă și altcineva s-a prefăcut că învață. Unde va duce asta și dacă vor apărea schimbări … vom afla în semestrul viitor. Până atunci, rămâne să trecem sesiunea cu bine să ne remontăm în vacanță!

3fe0e111282788ee6129d327ddc796bb

master

Stresiune

Când te-ai obișnuit cu studenția, nu te mai agiți chiar din orice. Până la urmă, cadrul e același, știi exigențele profesorilor, iar materiile  sunt accesibile. Sigur, nu strică să te crizezi nițel când vine sesiunea, ca să mai arzi caloriile acumulate de sărbători, dar, de data asta, examenele au fost accesibile.

Am început cu o pauză, întrucât examinarea la ETICĂ ȘI INTEGRITATE ACADEMICĂ a fost realizată pe baza a două studii de caz.

Lucrurile s-au complicat la TEORII AVANSATE ALE PSIHOLOGIEI PERSONALITĂȚII – probă orală, „visul” oricărui student.  Aici, da, am avut emoții cât Tâmpa din pricina exigențelor pe care le cunoșteam deja. Fiind o tipă norocoasă, am avut de vorbit despre valorile și limitele psihologiei evoluționiste în dezvoltarea psihologiei personalității, perfecțiune, nu alta…! În fine, s-a dus și asta.

 TEORIILE AVANSATE ALE PSIHOLOGIEI DEZVOLTĂRII au fost rezolvate rapid și ușor, printr-un test grilă de 15 itemi, vizând conceptele-cheie din curs.

Examenul la GESTIONAREA EMOȚIILOR a cumulat elaborarea unui eseu autoanalitic privitor la activitățile de pe parcursul semestrului și o probă de tip interviu, în care am punctat stările afective trăite și ce ne-au relevat acestea. N-am înțeles ideea de examen oral în grup, mai ales când e vorba de un subiect potențial delicat, dar poate sunt eu mai grea de cap.

La ETICĂ ȘI DEONTOLOGIE APLICATĂ, examentul oral a constat din analiza unui caz pe baza codului deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică. Sincer, la un moment dat mă simțeam ca Jack Sparrow: aye-aye, captain!

 

c6a6d27a890a398ad077b5527c7d7e29

Stresiunea s-a încheiat apoteotic prin singura probă scrisă, cea la METODE DE CERCETARE CANTITATIVĂ, cu un subiect care m-a trezit instantaneu. Dacă am vrăjit ceva sau nu, rămâne de văzut.

 

Și uite-așa am terminat cu partea academică; e momentul să trecem la detalii irelevante din spatele cortinei, care mi-au ținut mult mai ocupată decât studiul propriu-zis:

✵ muzica, de pildă; am devenit fană a remixului Iguana și a coverului White Rabbit, la care se adaugă Helden, ce reunește trei dintre artiștii mei preferați; e un mix dubios, but it is what it is and I like it

✵ printre picături, am citit  The Time Machine&The Invisible Man, care așteptau de mult în bibliotecă și în care am găsit referințe la anumite idei din psihologie, precum stratificarea socială; good job, Mr. Wells! De asemenea, am început și American Gods de Neil Gaiman deoarece am vrut ca sezonul doi să mă găsească în cunoștință de cauză

✵ indiferent de volumul de informații, o oră mi-am dedicat-o zilnic serialului M*A*S*H, ce abordează cu umor negru drama personalului medical american din timpul Războiul din Coreea; îl recomand oricui datorită subiectului original, personajelor interesant construite și dialogului sclipitor

✵ ca de obicei în sesiune, timpul a devenit irelevant. De fapt, cred că mi-am pierdut simțul timpului de mai bine de jumătate de an, neavând o activitate constantă și restrictivă din acest punct de vedere. Consecințe? Clasicul micul dejun la ora cinei, activități casnice mult după miezul nopții și verificarea calendarului de cinci ori pentru a mă asigura că nu ratez vreun examen. Probabil pare straniu, dar încă nu am primit niciun semnal fiziologic și/sau psihologic mai acut decât de obicei, așadar totul e în ordine. Vă spun, e ceva foarte distractiv în a duce gunoiul la trei dimineața și a te plimba un pic fără absolut niciun scop.

49946555_2016625901970646_3790096604774531072_n
nu regret nimic

 

Cu bune, cu rele, cu una, cu alta, cu mic dejun la cină și emoții a trecut și prima stresiune din cadrul masterului. On to the next!

master

Materii studiate

Bun găsit! Așa cum poate ați observat, articolul de față va trata materiile pe care le-am studiat în primul semestru la master; cel pe care-l urmez este cel de Psihologie clinică, Consiliere psihologică și Psihoterapie, a cărui prezentare v-o las aici pentru mai multe detalii. (Dacă tot m-am înscris, sigur voi avea material de blog pentru cel puțin doi ani.) Acestea fiind zise, să trecem la subiectul propriu-zis!

Teorii avansate în psihologia dezvoltării (TAPD): se abordează principalele modele teoretice ale dezvoltării personalității și moralității, precum și stadiile ontogenetice; pe scurt, e o reluare concentrată a Psihologiei Vârstelor din cadrul licenței

Teorii avansate în psihologia dezvoltării (TAPD): a abordat principalele modele ale dezvoltării personalității și moralității, precum și stadiile ontogenetice și explicațiile lor; este o reluare concentrată a Psihologiei Vârstelor din cadrul ciclului de licență. Promovarea acestei materii a constat din predarea a șase teme individuale și a unui proiect de echipă sub forma unei reviste pe un subiect ales de comun acord. Noi am scris despre adult în publicația-fantomă „Frumuseți colaterale”, care, cred eu, are potențial de a deveni mai mult decât atât.

Etică şi deontologie în psihologia aplicată (EDPA)a vizat standardele după care un specialist din acest domeniu își desfășoară activitatea, ce anume este permis și în ce condiții, precum și ce sancțiuni riscă în cazul încălcării lor. La seminarii am discutat cazuri concrete, având drept reper Codul deontologic al profesiei de psiholog.

Metode de cercetare cantitativă (MCCT): statistică, pe scurt. Eu înțeleg că repetiția este mama învățăturii, dar, sincer, cred că am priceput în trei ani ce aveam de priceput. Recunosc, am învățat și câteva noțiuni noi, care mi-au dat de lucru furcă în rezolvarea temelor, dar a fost un obstacol cognitiv bine-venit. Mai trebuie specificat faptul că studenții au avut posibilitatea de a învăța statistica de la bază dacă nu o studiaseră anterior, ceea ce mi s-a părut un efort demn de lăudat din partea cadrului didactic. 

Teorii avansate în psihologia personalităţii (TAPP): a detaliat valoarea și limitele psihologiei evoluționiste în explicarea personalității. Cu alte cuvinte, imaginați-vă că Darwin, Freud și Costa&McCrae ar duce o dezbatere privitoare la om și la viața lui psihică. Sună interesant, nu? Aproape la fel de interesant precum cursul de Psihologia Personalității din anul II, cu ceva mai multă genetică, știți voi, pentru un plus de savoare. La seminar am prezentat un material despre cultură și trăsături de personalitate. Concluzia? Simțit la fel, gândim la fel… (până și eu am cântat-o p-asta!)

Etică și integritate academică (EIA): da, exact. Semestrul acesta am avut de mâncat pe pâine etică la dublu, doar că aceasta a vizat aspectele legate de statutul de student. Să nu copiezi, să nu mituiești, să nu furi idei, să faci citările calumea, mama lor de citări! Se aude și mai sus?! Scuzați-mi (sau nu) cinismul, dar mi se pare absurd să se impună această materie la master, când bobocii vin de la liceu și habar nu au de rigorile scrierii APA. Da, am fost și eu acolo și habar n-aveam pe ce lume sunt. Mai umblăm și noi la orar?!

Închei lista apoteotic, descriind opționalul acestui semestru, anume Gestionarea Emoțiilor (GE). Firește, ca să poți lucra cu oamenii, trebuie să fii tu însuți echilibrat, dar mă tem că trenul ăla a plecat de mult din gară și tot n-a ajuns la destinație. 
Ca să ofer și informații utile, totuși, menționez că această materie a necesitat o prezentare în grup pe baza unei emoții, pe care trebuia s-o descrii pe scurt, apoi să o induci colegilor și să-i ajuți să o gestioneze. Eu am făcut parte din grupul care a lucrat cu rușinea, o emoție care, la fel ca toate celelalte, resimțită la intensitate moderată, are posibilitatea de a te ajuta să te cunoști mai bine și să te dezvolți.

Da, cam așa mi-am petrecut primul semestru ca masterand(ă). Înainte să închei, aș avea câteva mențiuni de făcut:
       În primul rând, da, materiile au reluat, în mare parte, informația de la licență. Uneori, acest lucru m-a exasperat, dar cel puțin am avut mai puțin de muncit în sesiune, deoarece cunoșteam noțiunile. Una peste alta, înțeleg faptul că acest lucru e necesar pentru a crea o bază comună de informații și pentru colegii care au venit din alte domenii.
          În al doilea rând, toate orele s-au desfășurat seara, ceea ce a însemnat că, în sfârștit, rugăciunile mi-au fost ascultate! Am dormit semestrul ăsta cât pentru toți anii de școală anteriori! Fiind pasăre de noapte, am fost capabilă și să-mi îndeplinesc sarcinile academice, dar și să citesc și să văd o mulțime de seriale (Sabrina, American Gods și, firește, noul sezon din Doctor Who). Cine are nevoie de lumină solară?! Oricum e iarnă…

Acestea fiind zise, iată-mă ajunsă la un nou punct de cotitură: sesiunea. Cum s-a desfășurat aceasta veți putea citi într-un articol următor. Până atunci, vă aștept întrebăile și impresiile în comentarii!

3fe0e111282788ee6129d327ddc796bb