licenta

Stresiunea #6

Am ajuns și-aici: ultima sesiune. Când s-au scurs trei ani de facultate? Între timp, presupun. Înainte să adun toate cursurile pentru mult-așteptatul-dar-puțin-probabilul foc de tabără, o să trec în revistă examenele din acest semestru:

 

La PSIHOLOGIE MILITARĂ am avut de predat un proiect realizat în echipă, care a fost reprezentat de demersul pe care l-am aplica în cabinet în cazul în care am evalua pe cineva pentru permis de port-armă. Cu ocazia asta am încercat și eu câteva probe de testare a abilităților cognitive, pe care le puteți parcuge și voi pe cognifit.com

Evaluarea la INTRODUCERE ÎN PSIHOTERAPIE a constat într-un test grilă pe baza informațiilor din curs, privitor la principalele curente din acest domeniu și tehnicile utilizate în cadrul lor. Decent – asta deoarece, printr-o minune, am avut numărul necesar de prezențe. În caz contrar, examenul ar fi avut suplimentar un studiu de caz și o comparație (între două psihoterapii, presupun).

PSIHOLOGIA COGNITIVĂ m-a omorât cu zile. O fi și vina mea, deoarece am citit cursul doar în scurtul interval dintre examene (și atunci doar în pauzele în care am lăsat telefonul din mână), dar mărturisesc faptul că în 80% din timp nu am simțit c-aș fi înțeles ceva. Examenul a fost format dintr-o grilă cu itemi care mai tare m-au pus în dificultate și într-o sinteză la care, dacă n-aș fi avut un pont, n-aș fi scris nimic. A trecut și asta.

Clar, cel mai greu examen a fost cel de PSIHOPEDAGOIA DEFICIENȚILOR MINTAL. Nu am cuvinte să descriu efortul cognitiv depus pentru a realiza analiza avantaje-limite pe baza unui proiect…!

Săptămâna s-a încheiat apoteotic: proba de la CONSILIERE ÎN CARIERĂ ȘI EDUCAȚIE. Aș minți să spun ca a fost dificilă, însă ceea ce pot spune sincer este că – ori de la oboseala și stresul cumulate, ori de la lipsa răbdării – am eșuat să văd relevanța subiectelor, așadar, cum spunea un amic, am băgat abureișăns la greu.

Citind rezumatele celorlalte sesiuni, am ajuns la concluzia că, treptat, această perioadă a ajuns una mai mult centrată pe mine decât pe învățat, iar ultimele două săptămâni au fost grăitoare în acest sens:

  ♦ în materie de muzică, am oscilat între recent lansata Basic Needs, hipnotizanta In Your Head și Should be Higher ca mărturie a iubirii nemuritoare pe care o port trupei Depeche Mode;

sezonul al doilea din Westworld s-a lansat exact la timp pentru sesiune și  va fi acolo să mă consoleze și după examenul de licență; mi se pare că e in continuare unul dintre cele mai interesante seriale, care aduce în atenție elemente de țin de moralitate, viitor și știință într-un decor exotic;

♦ poate că nu am învățat cu la fel de mult sârg ca pe vremuri, însă am compensat prin activitatea creativă. Cum venea examenul, hop! și ideea de povestire cu ucigași în serie! Am deja câteva scenarii posibile în minte, cine știe ce turnură vor căpăta?! Recunosc, avântul creator a fost declanșat de rezultatul obținut la un concurs literar și aștept momentul oportun pentru a-l fructifica;

♦  dacă tot suntem la categoria cărți, mi-am petrecut serile citind Soldați ai terebentinei de Răzvan T. Coloja, impulsionată fiind de atmosfera cu iz de vacanță și de un semn de carte simpatic, realizat și ales de către o colegă talentată – asta, desigur, atunci când nu am pictat ceva ce-ar trebui să iasă în zona „Starry Night” a lui Van Gogh

 

 

 

 

Cu bune, cu rele, am încheiat și ultimul an de facultate. Acuma începe numărătoarea inversă până la examenul de licență. Cum o fi atunci și după, nimeni nu știe, dar, când o să aflu, o să mă citiți plângându-mă despre asta. Până una-alta…

 

 

licenta

Materii studiate #6

Astăzi s-a încheiat ultima săptămână de cursuri, urmând întreaga activitate academică să fie încununată de examene și festivități cu aruncare de pălăriuțe caraghioase. Ca să nu alunec pe pante falselor nostalgii și regrete – chiar dacă uneori dau bine -, voi trece în revistă materiile parcurse în acest semestru.

Zilele de luni debutau cu PSIHOLOGIA SĂNĂTĂȚII, domeniu care se concentrează pe contribuția psihologilor în demersul de spitalizare, recuperare sau acceptare a unui diagnostic medical sumbru. Informațiile prezentate la curs, precum și discuțiile avute la seminar pe baza prezentărilor colegilor, a studiilor de caz sau a experiențelor personale mi-au captat interesul și mi-au oferit o altă perspectivă asupra posibilităților din acest domeniu. Recunosc, este singura materie la care mi-aș fi dorit să ajung mai des datorită acestor motive.

sdv
”…Motherfucker!”

Următoarea în orar era INTRODUCERE ÎN PSIHOTERAPIE, de pe urma căreia mi-am făcut o părere de ansamblu în privința școlilor și tehnicilor de psihoterapie, la curs abordându-se cele de lungă durată (precum cea psihodinamică, terapia existențială, terapia comportamentală rațional-emotivă), iar la seminar – cele de scurtă durată (de exemplu, terapia cu nisip sau analiza tranzacțională). Conținutul e interesant (aflu asta  abia acum, citind cursul pentru examenul ce urmează), însă maniera de parcurgerea informației în timpul orelor a fost, din punctul meu de vedere, un mare minus.

PSIHOLOGIE COGNITIVĂ. Din ce am înțeles frunzărind cursul cu o expresie de pură teroare pe figură, această materie aprofundează (tardiv și nenecesar în acest punct al desăvârșirii academice) procesele cognitive – ce altceva?! Astfel, percepțiile, atenția, memoria și raționamentele sunt privite din punct de vedere neurobiologic, funcțional și alte cuvinte mari pe care nu știu dacă voi reuși să le accept vreodată fără ca ceva din mine să se revolte monstruos.

CONSILIERE ÎN CARIERĂ ȘI EDUCAȚIE: se referă la subdomenii aplicative, ce constă în realizarea activităților în școlile gimanziale sau de orientare profesională. Aș vrea să vă spun mai multe despre această materie din moment ce poate fi o potențială alegere pentru cei ce se decid să urmeze acest traseu, însă adevărul este că am ratat în totalitate demersul teoretic, iar partea de seminar aduce a comedie absurdă pe care nu mă simt în stare s-o redau aici, că om sunt și eu!

Cazul orelor de PSIHOPEDAGOGIA DEFICIENȚILOR MINTAL a fost unul aparte pentru că, deși nu plănuiesc să activez pe această latură, am fost atât de prinsă în activitățile propuse, încât am început să suspectez că aș suferi și eu de ceva  înțeleg rolul jocurilor și tehnicilor utilizate în demersul terapeutic în vreme ce am fost propriul meu cobai. La deschiderea mea față de această experiență au contribuit și discuțiile avute în context mai puțin formal, precum și un anumit joc, pe care vi-l sugerez și vouă, e un bun exercițiu de spargere a gheții.

PSIHOLOGIE MILITARĂ sau ora de dirigenție. O spun în cel mai serios mod posibil, deoarece eu nu am simți niciodată în toți anii de școală că aș fi avut parte de o îndrumare reală în ce privește activitatea educațională, iar acum lucrurile au devenit ceva mai clare. La asta se adaugă atmosfera deschisă, disponibilitatea de a ni se răspunde la întrebări și informațiile primite din sfera apărării naționale.

Dacă ar fi să rezum acest semestru, sintagma „proiect de echipă” înglobează timpul pierdut, informațiile irelevante, tendința de a strânge pe cineva de gât, bâlbâiala în fața clasei și stresul care au făcut deliciul acestui ultim semestru de facultate – ca să-l ținem minte toată viața!

giphy

licenta

A cerceta sau a nu cerceta

Când lumea mă-ntreabă „Tu ce-nveți la psihologie?”, îmi vine să răspund vrăjeli. Da, chiar și-acum, în prag de absolvire.

Dincolo de cinismul meu, însă, psihologia reprezintă o rețea de concepte, teorii și strategii de gestionare a eventualelor probleme ce împiedică individul să funcționeze normal – vorbind la modul general. Toate acestea sunt susținute de studii realizate după criterii foarte stricte care să dovedească legătura dintre concepte sau utilitatea unei anumite terapii. De-a lungul acestor trei ani, ni s-a cerut să realizăm diverse studii ca antrenament pentru îngrozitoarea licență, iar în continuare vă voi descrie cum m-am descurcat eu din postura de cercetător – nu britanic, dar pe-aproape. Din fericire, majoritatea cercetărilor au fost realizate în echipă, așadar am avut cu cine să mă consult și să mă cert.

Prima cercetare am realizat-o la finalul anului I, când eram speriată de bombe. A fost un haos în sensul în care sarcina de lucru era ambiguă și nu știam cum o s-o scot la capăt. Ce variabile avem? De unde luăm participanții? Ce facem cu datele, mai exact? Noi am vrut să vedem dacă există vreo legătură între extraversie-introversie și consumul de droguri în cazul elevilor de liceu. Am chinuit 60 de liceeni să ne răspundă la întrebări de tot felul, am calculat noi ce-am știut și, în final, ipoteza noastră nu s-a confirmat (ceea ce nu e nicio nenorocire) și așa scrie și-n literatura de specialitate, deci n-a fost bai.

În iarna anului II a trebuit să testăm calitățile psihometrice ale unui test, adică să verificăm prin diverse proceduri statistice dacă e potrivit pentru a fi folosit în cercetare. Deja mă obișnuisem cu SPSS-ul (program de prelucrări statistice) și am evoluat la Google Forms ca metodă de culegere a răspunsurilor.

Următorul proiect a fost experimental. Am vrut să vedem dacă atitudinea învățătorului (suportivă în primă fază, apoi distantă) are efecte atât asupra performanței școlare a elevilor, cât și asupra stării lor de bine. Având în vedere faptul că am testat o clasă de școală primară, a trebuit să adaptăm probele și instrumentele la nivelul lor, ceea ce a fost o provocare, întrucât înainte lucraserăm cu participanți majori. Ceea ce sună logic din punct de vedere empiric s-a confirmat prin prelucrarea rezultatelor obținute. Cu alte cuvinte, un profesor empatic va avea elevi buni și fericiți.

Semestrul trecut am avut de realizat o temă individuală, având la dispoziție scheletul unei cercetări, anume răspunsurile participanților, variabilele și  instrumentele, urmând ca eu să le încheg într-un raport complet de cercetare. Eu am vrut să studiez relațiile dintre stresul academic, reziliența văzută ca trăsătură de personalitate și satisfacția cu viața la studenții români. Reziliența și satisfacția cu viața se asociază între ele, iar stresul se asociază negativ (aflându-se într-o relație de inversă proporționalitate). Am realizat și alte operații de statistice precum comparația între sexul feminin și masculin în privința satisfacției cu viața și alte distracții de acest tip.

Și cu asta se pare că am terminat partea de cercetare din timpul facultății. Din punctul meu de vedere, e un demers interesant și care-ți dă satisfacția faptului de a fi ajuns la o concluzie pe baza datelor adunate, dar care își pierde din farmec odată ce ajungi să faci, practic, același lucru, patru semestre la rând.

 

licenta

Stresiunea #5

În buna tradiție a blogului, voi face o trecere în revistă a probei de foc pentru orice student: S-E-S-I-U-N-E-A.

Având în vedere că sunt în ultimul an și deja știu cum stau lucrurile, parcă nici nivelul stresului nu a mai atins cotele de altădată. Progres! Am învățat să-mi gestionez stresul. Sau efectiv am ajuns în stadiul în care nu-mi mai pasă.   Să nu înțelegeți greșit, sigur că am avut câteva căderi nervoase, dar nu din cauza dificultății materiilor, ci ca urmare a utilității lor îndolielnice pentru viitoarea mea carieră. Hai c-am zis-o frumos!

27459231_2126006267685611_3893279379637541327_n

Acum că am lămurit asta, să fac un scurt inventar al examenelor:

  • Psihologia Creativității – examen scris, trei subiecte, destul de civilizat
  • Psihologia Familiei – examen oral în grup (a fost mult mai simplu și mai puțin interesant decât sună)
  • Introducere în PsihoPedagogia Specială – easy peasy lemon squeezy

Înțelegeți de ce nu m-am mai stresat? Stați să vedeți ce-a urmat!

  • Psihologia Muncii – mi-am împrăștiat creierii prin șapte mii de teorii și o sută de concepte că deh! știam ce-am tras anul trecut la Psihologie Organizațională…totul numai ca să am nevoie doar de 5% din cunoștințe. Nici nu pot exprima cât de urât m-am uitat la foaia cu subiecte, dar e bine că a trecut.
  • Prelucrarea Computerizată a Datelor – ceva sarcină practică la mijlocul săptămânii, să nu ne ieșim din mână în ce privește corelațiile și testele t. Lejer.
  • Genetica Comportamentului Uman – nici nu am cuvinte pentru această experiență de învățare. Atât spun: prietena mea de la medicină m-a compătimit și m-a încurajat când am avut una din expresivele mele căderi nervoase. Important e că am supraviețuit.
  • Psihodiagnoza Personalității – din nefericire, ultimul examen din sesiune a fost oral. Nu știu pentru alții cum e, dar eu, spre finalul unei luni de toceală, nu mai reușesc nici să adun doi cu doi, darămite să învăț calitățile psihometrice a N teste. Programarea examenelor nu a fost cea mai fericită, dar, din nou, norocul meu să trăiască!

 

Asta a fost și cu partea formală a articolului. În continuare o să vă împărtășesc ce s-a întâmplat în culisele imaginii de studentă capabilă. Cum mi-e obiceiul, am revenit la programul nocturn, învățând, cu intermitențe, de la șase seara până pe la miezul nopții. Spre deosebire de sesiunile trecute, am fost mai puțin silitoare și nici n-am mai prins răsăritul cu foile în brațe. Rușinică…! Neah.

Toată lumea știe că sesiunea e momentul potrivit pentru a descoperi tot felul de lucruri faine care să-ți țină de urât, că deh, afară-i ceață și ger și nimeni n-are chef de examene.

Las aici melodiile care m-au însoțit în această perioadă, în caz că doriți să încercați ceva nou:

The Lost Boys – Soundtrack – Cry Little Sister 
Recomand The Lost Boys fanilor filmelor cu vampiri de modă veche și iubitorilor de muzică bună.

HEALTH – Blue Monday (Atomic Blonde Soundtrack)  și David Bowie – Cat People
De asemenea, recomand Atomic Blonde celor care doresc să vadă niște scene de luptă corp la corp date naibii; bonus, e film cu spioni și muzică genială. Închei în forță cu un cover genial: In This Moment – In The Air Tonight.

Serialul Mindhunter mi-a ținut companie și deja l-am recenzat aici, în caz că vreți să aflați care-i treaba cu el.

În privința cititului am optat pentru primul roman din seria M.A.S.H., care a stat la baza serialului cu același nume din anii ’70-’80. Pe scurt, înainte de Anatomia lui Grey și House M.D. a fost M.A.S.H., care ilustrează viața doctorilor din unitățile mobile din timpul Războiului din Coreea. Personajele sunt delicioase, trecând prin situații tragi-comice menite să-ți smulgă acum o lacrimă, acum un râset nestăpânit. Credeam că nu mai pot suferi să văd litere de la atâtea cursuri devorate, dar această carte m-a deconectat de minune.

Închei prin a menționa cel mai random lucru pe care l-am făcut sesiunea asta: o baie fierbinte la trei dimineața. Cu lumânărele și Type O Negative pe fundal. Fucking cheezy, dar mi-a făcut bine la nervi, vindecându-mi durerea de ochi și de cap.

sef

Se pare că am fost surprinsă de paparazzi, dar îmi asum. Și uite-așa am mai bifat o stresiune cu bune și cu rele. On to the next! Pentru voi cum a decurs această perioadă?

licenta

Materii studiate #5

S-au terminat cozonacii și sărbătorile pe vechi, s-au dat jos ultimele luminițe de pe Republicii, așa că ce mai rămâne de făcut până apar ghioceii? Cum ce? Dacă ai oarece tandențe cu studenția, știi că asta e perioada în care tragi linie și vezi ce-ai învățat în semestrul recent încheiat. Sau ar fi trebuit să-nveți. Iute, moldovenește, hai să aruncăm o privire asupra materiilor parcurse.

GENETICA COMPORTAMENTULUI UMAN (GCU): Sunt sigură că există cineva care face orarul în așa fel încât fiecare luni să înceapă infernal de devreme (nesuferita oră opt) și să treacă teribil de încet. Da, din denumire se deduce c-am studiat despre cromozomi, baze azotate (!) și diverse defecte genetice care impactează viața individului – Sindromul Down, retardul mintal, demența și toată gașca lor. Sună fain, eh? O fi sunând, dar faptul că nu eram capabilă să fac față volumului mare de informații la prima oră a dimineții m-a făcut să-mi displacă teribil. În plus, sunt destul de sigură că n-o să-mi folosească vreodată toate acele procente și nici fazele meiozei.

INTRODUCERE ÎN PSIHO-PEDAGOGIE SPECIALĂ (IPPS): Încep prin a spune că nici măcar colegii de la peda nu fac materia asta, dar noi am făcut-o. E bine că viitorii profi habar n-au ce să facă dacă (și sigur vor avea la un moment dat) un copil cu cerințe educative speciale în clasă, dar e bine că noi, ca viitori terapeuți sau ce naiba om ieși, învățăm despre bieții de ei. De parcă o ședință de consiliere cu noi ar putea ține locul unui program școlar adaptat pentru nevoile lor.
Gata. Mi-am spus păsul. Materia ca materia, dar atmosfera de la curs a fost foarte faină, profesoara fiind o fire deschisă, care avea mereu o activitate pregătită. La orele dumneaei, am făcut și ornamentat un brad (acompaniați de colinde), am improvizat instrumente muzicale și am făcut chiar și o roată a emoțiilor. Dacă până și mie mi-a plăcut atmosfera, e ceva!

PSIHODIAGNOZA PERSONALITĂȚII(PDP): se referă la testele ce pot fi folosite pentru a identifica tipul  personalitatea cuiva conform mai multor modele și dimensiuni. În sfârșit, ceva care ține de specializarea noastră! Știți testele alea infinite pe care le faceți pe net, ca la final să vă ceară să vă înscrieți cine-știe-unde și nema rezultate? Ei, noi am făcut varianta lor clasică și xeroxată (!). Pentru activitatea de seminar, a trebuti să aplicăm testele cuiva și să le interpretăm, realizând un fel de mini-portret psihologic. N-am primit încă rezultatele. Mă tem pentru promovabilitatea mea.

giphy
testul proiectiv Rorschach with a twist

 

PSIHOLOGIA CREATIVITĂȚII (PC):  o materie opțională, predată ca oricare alta, în ciuda denumirii (mă oftic). Din fericire, seminarul a compensat, zic eu, pentru că tema finală constat în plănuirea și aplicarea unui exercițiu de stimulare a creativității pe colegi. Am fost cobai cu plăcere la scris povești în grup (nu vreți să știți ce chestii psihedelico-macabre au ieșit!), la desenat (deși nu mă pricep), la pictat cu degetele (așa mai vii de-acasă!), la jucat un fel de activity și tot așa. A fost o nebunie în sensul bun al cuvântului.

PSIHOLOGIA MUNCII (PM): Alte chestii ce țin de organizații, așadar, nimic de interes pentru mine. În ce constă anunțul și interviul de angajare, cum se rezolvă conflictele și de câte tipuri este motivația în firme. Nu mă-ntrebați, că nu știu. Tot ce vreau e să nu se lase cu restanță. Mă fac de rușine acum, la final?!

PRELUCRAREA COMPUTERIZATĂ A DATELOR (PID): Veșnica statistică. Cred că e al patrulea semestru în care-o studiem. Murim cu ea de gâți.

PSIHOLOGIA FAMILIEI (PSF): Cel de-al doilea opțional de pe acest semestru, care a avut în vedere relația de cuplu și tot ce derivă de aici. (Se vede că n-am fost la curs, nu am ce să vă spun mai mult.) Consider că ar fi fost un modul bun pentru liceu, dar asta presupune existența unei materii care să cuprindă și așa ceva, pe lângă noțiuni de psihologie și sănătate psihică, ceea ce știm cu toții ca nu există.

 

Acesta a fost semestrul meu în câteva paragrafe. Scurt și la obiect. Acum vine greul, stresiunea. Despre ea, mai multe voi spune într-un articol viitor. Țineți-mi pumnii! (să nu dau în cineva)

ba-large-white-firework-gif-pic

 

 

 

 

 

 

licenta

Ce nu știam despre facultate – ghid

Abia am revenit la cursuri și deja simt nevoia să procrastinez (adică să-mi evit responsabilitățile), așa că iată un nou articol marca ieu. O să-ncep ușurel, făcând o listă cu instrucțiuni pentru boboci, lucruri pe care mi-aș fi dorit să mi le explice cineva ca la proști  în loc să le aflu ghicind în cafeaua secretarilor. Chiar dacă unele întâmplări au la bază experiențe mai puțin plăcute, o să încerc să le redau cu umor. Mi s-a zis cândva că bag lumea în depresie cu glumele mele, dar ăsta e un risc pe care mi-l asum *față rânjitoare*.

1. La psiho, articolele științifice sunt baza. Acolo găsești tot ce ai nevoie pentru teme și sunt modelul după care îți vei face l…li…știți voi, cuvântul ăla urât cu L.

2. O să te surprinzi regăsind vechi pasiuni sau descoperind altele, totul numai ca să nu-ți faci proiectele, ceea ce e OK: ești în rând cu toată lumea, indiferent de vârstă! Că doar de aia mi-am făcut blog… Repet,  e în regulă, nu o să ajungi șomer fiindcă te-ai uitat trei nopți la serial și ai uitat să dai pe la școală.

3. Avizierul facultății e totul. Râdeam de prietenele mele din capitală fiindcă ele trebuie să meargă musai la facultate să afle orice, pe când eu, șmecheră, aflu tot de pe platforma online, datele mele sunt confidențiale, am cursuri acolo – de zici că suntem în secolul XXI! Ete fâs! Dacă nu te uiți de șaptezeci de ori pe zi pe TOATE AVIZIERELE, e posibil să ratezi bursa sau știu eu ce anunț important, care altfel nu îți este transmis. Deci tot  Înaintea Erei Noastre sutem.

4. Statistica – am spus tot. Instalează-ți SPSS-ul și ține-l bine, că altfel n-ai cum să termini facultatea asta.

5. O să te transformi. Fie că e vorba de viziunea asupra viitorului, de culoarea părului, de modul de exprimare, de programul tău sau de interese, facultatea nu trece fără să lase urme. Din nou, chestia asta e de bine, fiindcă, indiferent de direcția în care mergi, cel puțin nu ai stat pe loc în acești ani.

6. În cazul în care te visai deja vreun șmecher din filmele polițiste, care găsesește criminalul numai uitându-se la el, ia-ți gândul. Facultatea se rezumă la stat cu nasul în cursuri și acumulat informații pe care o să le uiți până vei ajunge să le poți aplica.

e9db95d544bd797e801b64dad76e88f01cba86b85f1d1517058c15cb22512f14

 

7. Vei face lucruri la care înainte nu te așteptai. Poate ai fost un adolescent timid – poate încă ești -, dar iată-te cum le prezinți colegilor tăi un material pentru care ai muncit și iată cum te apreciază! Un mare pas înainte!
(Poate că ai fost un adolescent cuminte de felul tău, dar iată-te pe/sub masă, fiind mai fericit ca niciodată. Câtă vreme e weekend și ai o idee cum să ajungi acasă, e bine.)

8. Te vei lovi, inevitabil, de bariere, indiferent în ce domeniu studiezi. Poate cea mai mare pierdere a noastră, ca viitori pisălogi, e faptul că în prezent ocaziile de practică sunt limitate. Cu vreo două excepții (școlile și ONG-urile în care nu prea ai treabă, nefiind avizat), nu ai unde să vezi pe viu lucrurile despre care înveți. Din spusele unui cadru didactic nemulțumit de această problemă, cândva se făcea practică în secțiile de neuropsihiatrie, dar, din motive, nu mai e posibil.

9. Îți vei învăța datele personale la câte foi vei avea de completat. Înainte să intru la facultate, mă plângeam că nu aveam semnătură; când a venit momentul înscrierii, din cauza presiunii, am improvizat ceva și aia a rămas. Voila!

10. Oricât de rele ar părea lucrurile, te asigur că ar putea deveni și mai rele, dar asta nu înseamnă că ele sigur vor deveni mai rele. Așa că distanțează-te de stres și ia lucrurile așa cum sunt. Vezi la filmul ăla. Du-te la acel festival/concert. Ieși la o cafea. DORMI.

 

Iată fragmente din înțelepciunea acumulată pe parcursul studenției. Ia să vedem, pe câți dintre voi am băgat în depresie?

Singura limită a articolului e că se bazează pe experiența mea de la această facultate și din acest oraș. Dacă am ratat ceva, vă rog să mă trageți de mânecă. O săptămână nestresantă vă doresc!

licenta

Există viață în stresiune#4

Bună tuturor! În ultima perioadă nu am scris des pe blog, așa că postarea de azi va fi un fel de life update. Ideea generală e că n-am murit, ci din contră, însă e mai bine s-o iau pe rând.

Pentru început, detaliile tehnice referitoare la sesiunea ce tocmai s-a încheiat: cred că sufăr de SSM, adică Sindromul Studentului Miserupist. Odată ce m-am obișnuit cu tensiunea și volumul de informații, parcă dracul nu a mai fost așa negru (pentru că am scăpat fără examene orale!). Experiențele anterioare, atmosfera în general relaxată asociată verii și o doză de indiferență m-au ajutat să supraviețuiesc. De această dată, fără capete date de masă și fără isterii teatrale. M-am maturizat?

sesi.jpg

În continuare, aș vrea să menționez câteva chestii faine care mi-au făcut sesiunea mai bună. Toată lumea știe că sunt la fel de sensibilă precum Terminatorul, însă cred că și Schwarzy ar fi apreciat unele dintre următoarele:

Luna, nuanțele cerului la răsărit și primele raze

Singurul avantaj al sesiunii este libertatea de a-ți organiza programul.

20170621_041528.jpg
tentativă de a poza luna la 5 a.m.

 

Cu această ocazie, am revenit la stilul de viață nocturn (în curând se împlinește o lună de vampireală), ceea ce mi-a permis să văd de câteva ori luna răsărind, apunând, cerul trecând prin mai toate culorile curcubeului, culminând cu răsăritul liniștitor. Auzeam lumea revenind la viață când eu mă pregăteam de culcare și era ca și cum aș fi predat ștafeta turei de zi.

 

MUZICA!

Sunt genul de persoană care are nevoie de muzică aproape în permanență. Paradoxal, mă ajută să mă concentrez și îmi dă o stare plăcută. Spre deosebire de semestrul trecut, nu am mai avut de-a face cu nicio manea (nu întrebați), ci am descoperit o serie de remixuri superbe. Voi lista piesele ascultate cel mai des în ultima perioadă, în caz că doriți să încercați ceva nou:

Eminem / Deep Purple / Johnny Cash – The Way You Hurt  (remix surprinzător de bun)

Type O Negative – Scream (Because I Can’t)  (nu se poate fără un pic de TypeO)

The Doors – Love Me Two Times

Deep Purple-Child in Time       (o ascultam de obicei în surdină la finalul turei de învățat, pe la 4 dimineața, pentru a mă relaxa)

 

Întâmplări minore

Nu a20170704_160933.jpgm mutat munții din loc (nici n-aș vrea, am o priveliște faină oricum), însă am avut activități mult mai utile și plăcute. Un apel către acasă, ce a devenit dezbatere pe o plajă largă de subiecte; nelipsitul cafe frappe când mă trezeam după-amiaza; o ieșeală; o mică provocare literară care a aprins vechi idei; impulsuri de moment urmate; pene găsite în fața blocului. Pe scurt, m-am simțit în largul meu și am reușit să mă achit și de îndatoririle studențești.

Și-acum că s-a-ncheiat nebunia, ce urmează?

Sincer, nu am idee și nici planuri nu mi-am făcut. Țin minte că vara trecută, în loc să-nvăț, mi-am făcut o listă de activități pentru vacanță; în octombrie m-am trezit că erau bifate doar câteva. De aici reies două lucruri foarte importante:
1. Nu mă pricep să-mi organizez timpul (mă apuc să învăț la cinci; hai, la zece, că am toată noaptea; oh, fir-ar, e șase dimineața, mă culc și mă apuc imediat ce mă trezesc!)
2. Viața e plină de evenimente neprevăzute. Dacă anul trecut acestea mi-au stricat planurile, de ce m-aș obosi cu altă listă?

E vară, e cald, e bine. Libertate. În loc să-mi fac planuri, vreau să simt că e vacanță. Vreau să-mi dau atenție mie. Dacă am chef să scriu un articol la trei dimineața (adică acum), așa să fie! Dacă vreau să petrec o întreagă noapte conturând o idee, perfect! Dacă am chef să-mi port fustele înflorate și ochelarii rotunzi, nu văd de ce n-aș face-o. Atâta agitație și cu notele  și serviciile astea! Momentan îmi permit să mai copilăresc și vreau să profit. Viața de adult responsabil bate la ușă, dar eu o închid, apoi blochez și geamul.

Dar voi? Ce planuri aveți pentru vară? Știu că nu mi-am propus nimic, dar niște idei nu mi-ar strica!

summer.JPG

licenta

Materii studiate #3 și #4

Vară, cald, SESIUNE. Consider că e momentul oportun să trec în revistă obiectele de studiu din cel de-al doilea an la facultatea de nebuni psihologie.

giphy

Semestrul întâi ne-a binecuvântat cu următoarele minuății:

Bazele Teoretice ale Evaluării în Psihologie (prescurtat BTE și vine de la bătuți de soartă): continuarea aventurii statistice din primul an. Cu alte cuvinte, a trebuit să învățăm când anume e sigur să folosești o scală (chestionar, pentru neinițiați) și ce caracteristici trebuie să aibă pentru a nu da o cercetare peste cap. Jale.

Psihologie Organizațional-Managerială (prescurtat cum altfel decât POM și vine de la pomenirea tuturor sfinților): am învățat noțiunile de bază în management, în eventualitatea în care vreunul dintre noi va dori să devină consilier în vreo firmă. Materia a cuprins informații despre structura ierarhică, gestionarea stresului și conflicte ce pot apărea între angjați și manageri. Interesăntuț, dar mult a naibii de învățaț).

Dinamica Grupurilor (prescurtat DG, înseamnă…exact ce scrie): se referă la modul în care se raportează grupurile față de diverse situații și ce mecanisme funcționează în cadrul grupărilor, în funcție de tipul acestuia. Făinuț.

Psihologia Personalității (prescurtat PP și vine de la panică&paranoia de examen). Deși informația a fost din belșug, noțiunile erau foarte bine explicate și exemplificate. A fost materia mea preferată deoarece aducea explicații din domeniul geneticii pentru trăsătuile de personalitate și compara diverse modele teoretice. Bibliografia sugerată a fost o adevărată comoară.

Psihologie Judiciară (prescurtat PJ și vine de la prejudiciul adus societății prin încălcarea legii). Pe scurt, am discutat despre delicvență, reziliență și rolul psihologului în acest proces. Cel mai fain moment a fost vizita la laboratorul de criminalistică, despre care am scris în detaliu aici.

Mi-am îndeplinit Stagiul de practică fiind voluntară la SCUT, unde am ajutat la buna desfășurare a activităților centrului de zi pentru adulți diagnosticați cu schizofrenie. Am descris totul pe blog, aici.

Mirobolant. Apoi am luat-o de la capăt.

c05e9b6cc3ed3954d9a53068604b92a0.jpg

În proaspăt finalizatul semestru doi, ne-am luptat cu următoarele materii:

Pshihodiagnoza aptitudinilor și inteligenței (prescurtat PAI și vine de la păi cum adică am IQ-ul unui hamster?). În cadrul orelor am învățat care sunt testele psihologice indicate pentru a măsura coeficientul de inteligență, diverse aptitudi, modul de raportare a rezultatelor și de interpretare. Partea bună e că am rămas cu un ditamai dosarul de probe care vor fi utile la licență sau, cine știe, în cabinet mă întreb dacă va ajunge cineva chiar să practice meseria asta

Psihopatologie (prescurtat PHP și vine de la zgomotul trântirii cursului uriaș pe bancă), adică inventarul tulburărilor psihice și de personalitate – care nu-s același lucru -, al simptomelor și scurte metode de intervenție psihiatrică și psihologică. Tot ce vrei să știi despre toate de la depresie, schizofrenie și bipolaritate până la paranoia și narcisism. Foarte fain, dar complicat.

Aplicații computerizate și prelucrarea datelor (prescurtat ACPD, adică aici ce p…lan detaliem?). Cum era de așteptat, statistică. A treia oară la rând. Am zis mai sus de plan fiindcă, într-adevăr, nota la acest obiect provine parțial de la un plan de cercetare întocmit pe grupe. Cu teorie, calcule și toate cele, O minunăție.

Metode și tehnici experimentale (prescurtat MTE și nu mă pot abține să nu mă gândesc la mâțe de fiecare dată când aud literele astea) ne-a pus în ipostaza de cercetători. Am învățat cum se concepe un design experimental, ce variabile să controlăm pentru a observa ce modificări determină. Știu că nu are sens, dar sper să mă lămuresc și eu ce-nseamnă până la examen.

Abilități Academice (prescurtat, evident, ABA. Nu că aș avea ceva împotriva lor, dar prefer Queen) se referă la modalitatea corectă de realizare a sarcinilor academice precum eseuri, referate și scrierea corectă a referințelor APA urâte adorate de toți studenții la psiho). Ar fi fost utilă în primul semestru din anul I ca să știm din start cum se abordează temele, în loc să învățăm prin încercare și eroare fără ca nimeni să ne spună. Acum, după ce ne lămurisem singurei între timp, a fost doar pierdere de timp. Am auzit că de-acum va fi materie obligatorie pentru toți bobocii din Universitate. Doamne ajută.

Despre Stagiul de practică am povestit aici.
În ambele semestre am urmat cursuri de limba engleză și am făcut un sport la alegere pentru câte cinci prezențe. Ca ființă leneșă, consider că a fost acceptabil.

Aceștia au fost dragonii pe care i-am biruit în cel de-al doilea an de studenție. Se putea mai rău.

licenta

5 mituri despre psihologi

Pentru o perioadă îndelungată de timp, meseria de psiholog a fost considerată ca un fel de hocus-pocus al științei: lumea știa că există această ramură, numai că puțini știau concret ce anume face un psiholog. Ca în cazul oricărei incertitudini, adevărul s-a îmbinat cu diverse idei, creându-se un mit în jurul misterioasei creaturi numită psiholog. Având în vedere că (cică) studiez acest domeniu, m-am gândit să trec în revistă cele mai comune stereotipuri  care gravitează în jurul psihologiei.

1.MIT: Te duci la psiholog ca să „te repari”. Dacă ceva scârțâie în viața ta profesională, socială sau emoțională, hop! te-ai dus la terapeut, te-ai întins pe canapeluță, i-ai povestit despre copilărie și relația cu mama și bam! ești ca nou din toate punctele de vedere.

REALITATE: În funcție de problema fiecărui client, terapia poate dura de la câteva luni la câțiva ani. Desigur, în anamneză, se cer date referitoare la copilărie, în caz că există un eveniment traumatic ce poate fi cauza tulburării din prezent, dar nu se rezumă la asta. Terapeutul alege strategia potrivită clientului și poate da mici teme (ținerea unui jurnal, practicarea exercițiilor de mindfulness). Cel mai important aspect este colaborarea dintre client și terapeut și implicarea totală de ambele părți.

2012-01-04-psychiatrist-lightbulb

2. MIT: La facultatea de psihologie se duc persoanele empatice, iar scopul lor este să ajungă terapeuți și să ajute cât mai mulți semeni.Lie To Me

REALITATE: În vreme ce, da, există persoane dornice să lucreze cu pacienții în cabinete, mulți fac această facultate pentru a activa în celelalte ramuri, precum consiliere școlară, resurse umane, life coach, cercetare sau psihologie militară. Pe unii studenți îi interesează parapsihologia, alții vor să se cunoască mai bine sau să se reorienteze profesional. Să nu uităm de cei atrași de mirajul serialelor polițiste și care vor să devină următorul Cal Lightman, adică tipul ăsta:

3.MIT: Psihologii îți citesc gândurile și te judecă în secret, indiferent dacă le ești pacient sau prieten.

REALITATE: Oricâtă e61107038xperiență și oricâte cunoștințe ar deține un psiholog, nu are cum să știe ce e în mintea altei persoane, că nu e telepat. Cel mult, poate intui anumite lucruri pe baza relației stabilite cu respectivul individ (de exemplu, dacă sunt prieteni vechi) și a limbajului trupului, dar sunt doar supoziții. Și chiar dacă se întâmplă să știe anumite lucruri, asta se datorează, repet, famiarității cu modul de gândire al celuilalt. Sau poate e reptilian. În cazul ăsta, fugi.

4. MIT: Fiind ași ai relațiilor interumane, psihologii au o viață personală perfectă.

REALITATE: Psihologul nu poate fi terapeut de cuplu în propriul mariaj și nu pjung-1oate rezolva întotdeauna un conflict. Uneori, chiar profesia poate sta în calea găsirii unei soluții. Psihologii sunt, întâi de toate, oameni. Lumea tinde să aibă pretenții de la o astfel de persoană pentru că în ea își pun speranța, însă un psiholog bun poate fi și divorțat sau văduv sau cu anumite experiențe neplăcute în spate. Drept exemplu îl avem pe Jung, care n-a fost nici el ușă de biserică. Conflictul cu Freud și poligamia au stat cumva în calea activității sale științifice? Știm cu toții că nu.

5.MIT: Psihologii sunt o enciclopedie vie.

REALITATE: Deși psihologul are cunoștințe din variate domenii (neurologie, psihiatrie genetică, statistică!!, istorie, filosofie ș.a.), nu le stăpânește pe toate la cel mai înalt nivel. De exemplu, un consilier școlar e foarte bun pe pătrățica lui, adică psihologia dezvoltării, psihologia educației și fundamente, însă, dacă nu a fost preocupat în mod expres de psihopatologie, știe noțiunile de bază din facultate și preferă să apeleze la o carte de specialitate sau la un coleg din domeniu pentru a soluționa o problemă de această natură.

Acestea sunt cele mai populare mituri ale psihologiei. Sper că vi s-au părut amuzante și vă invit să impărtășiți propriile idei în comentarii sau pe pagina de Facebook

 

licenta

Soarele, studenții și institutul

Cred că ieri am fost, fără să știm, participanți la o cercetare care a urmărit efectele schimbării mediului academic asupra studenților de la psihologie, anul doi.

Unde am fost, de fapt?
Ca orice centru universitar respectabil, și Brașovul are un Institut de Cercetare și Dezvoltare, un complex dotat pentru susținerea activității practice academice, a conferințelor și a diverselor alte evenimente. Informații concrete privind perioada construcției, dotările și proiectele viitoare puteți afla de aici.

l

Care a fost scopul vizitei noastre la Institut?
Spre deosebire de colegii de la facultățile de inginerie, care pot aplica teoria pe aparatura existentă acolo, noi, sărmanii, la noi totul e din vorbe. Magia noastră stă în întrebări bine țintite, aplicarea unor probe (în general în format hârtie), prelucrarea computerizată a datelor și, apoi, mai multă vorbărie.

Deplasarea noastră a avut aerul unei excursii cu scop didactic. Am ținut câteva cursuri de Metode și Tehnici Experimentale într-una dintre sălile de conferințe ale Institutului și am explorat ceea ce are acesta de oferit.

Concret, ce se întâmplă atunci când muți studenții din sălile  înghesuite în ditamai institutul?
Cam orice, în afară de activități academice. Contrar a ceea ce am scris mai sus, mica noastră excursie a scos la iveală copiii din noi, ceea ce-nseamnă că ne-am relaxat din plin. Și cum altfel să fi fost, când ne aflam în mijlocul unui câmp, cu soarele deasupra și cu munții undeva în zare? Știu că nu se compară nici pe departe, însă am avut impresia că mă aflam într-unul din acele centre de cercetare științifică din filme, gen Silicon Valley.

20170309_112425.jpg
vedere de pe acoperiș

Aspecte pozitive ale vizitei la Institut:
– priveliștea cu adevărat plăcută;
– ne-am desfășurat activitatea într-un mediu nou, deschis, cu un aer modern;
– ne-am detașat un pic de agitația orașului în mijlocul nimicului;
– nu că am fi noi foarte serioși de fel, dar parcă atmosfera a fost și mai relaxată decât de obicei;
– nu au existat restricții: dacă voiam să întârziem pe afară – OK; dacă voiam să asistăm la curs sau să rezolvăm aplicații – iarăși bine; nu ni s-a impus nimic;
– ne-am împrietenit cu o cățelușă simpatică.

Aspecte negative ale vizitei la Institut:
– în afară de faptul că am schimbat locația, Institutul nu a adus nimic nou în desfășurarea cursurilor;
– nici nu am putut vedea încăperile care aparțin de facultatea noastră din varii motive;
– accesul la Institut e destul de anevoios (există două curse pe zi, dintre care noi am piedut una, desigur);
– în ciuda faptului că funcționează din 2013, nu există o activitate constantă la centru și nici structuri care să faciliteze dezvoltarea zonei (cu alte cuvinte, o colegă a trebuit să plece la cumpărături cu listuța fiindcă riscam dezhidratarea în lipsa magazinelor);
– pe românește, toată construcția e la mama ….., ceea ce nu ajută deloc la dezvoltarea zonei; cică există proiecte; sperăm.

Personal, cel mai mult mi-a plăcut timpul petrecut pe acoperiș, unde am acumulat vitamina D (care-mi prinde bine azi, pe ploaia asta), și cursa de întoarcere cu autobuzul, care ne-a scos din amorțeala câmpului și ne-a reintrodus în agitația urbană.

Astfel s-a desfășurat prima mea vizită la Institutul de Cercetare și Dezvoltare. Dac-or mai fi și altele, n-aș putea zice, însă încerc să păstrez în memorie partea bună a experienței.