Psycho(logical) Life · Recenzia PSI

Până la os

În articolul anterior am punctat aspectele-cheie ale tulburărilor de alimentație, iar astăzi voi discuta despre ilustrarea acestora în filmul din 2017, sugestiv intitulat To the Bone.

Pelicula o are în centru pe Ellen (Lily Collins), o tânără cu anorexie, care acceptă să urmeze o terapie mai puțin convențională. Astfel, ea devine unul dintre locatarii Pragului, un centru în care accentul nu se pune pe obiceiurile alimentare, ci pe persoanele aflate în dificultate din acest punct de vedere.

Subiectul abordat este unul sensibil, motiv pentru care la început este inclus un avertisment în această privință. Anumite scene pot deveni dificil de urmărit, având potențialul de a declanșa reacții emoționale puternice, mai ales în rândul celor care s-au confruntat cu situații asemănătoare.

Mai mult decât atât, atât regizorul din spatele acestui proiect, cât și actrița principală au suferit de probleme legate de alimentație (din ce am înțeles eu), iar faptul că s-au întors în acest context dureros e, după părerea mea, o sabie cu două tăișuri: aduce un aer de autenticitate, însă pune oarece probleme de etică.

Acum că am menționat cele mai importante detalii despre film, trec la conținut, pe care o să-l disec ținând cont de un criteriu simplu (și subiectiv, bineînțeles).

CE MI-A PLĂCUT

prezentarea simptomelor specifice afecțiunii (activitate fizică excesivă, limitarea aportului nutritiv, numărarea caloriilor, fixarea întregii existențe în jurul afecțiunii) și modul în care acestea periclitează sănătatea și chiar viața persoanelor la care se manifestă; consider că reprezentarea este apropiată de realitate, cel puțin conform cunoștințelor mele;
✓ diversitatea personajelor: locatarii centrului de terapie sunt reprezentanți ai mai multor naționalități și vârste, fiecare cu trecutul și problemele sale, chiar dacă doar schițate;
✓ dinamica dintre ele, care a redat diversitatea relațiilor în care o adolescentă este angrenată, pornind de la familia de origine, la cea cu persoanele din centru, la relația terapeutică și, în ultimă instanță la relația cu sine;
 alternanța tragedie-bucurie, care imită parcursul vieții reale. Gama emoțiilor trăite de personaje este largă, ceea ce îi face credibile în ochii privitorului, care acum privește ecranul printre degete, acum râde de glumele seci ale lui Ellen;
breaking point-ul în urma căruia Ellen decide cum își va folosi timpul rămas; scena este tulburător jucată și mi-ar fi plăcut să regăsesc aceeași intensitate în mai multe instanțe;
✓ într-adevăr, nu este doar despre mâncare, ci și despre ce face ca viața să aibă sens, despre familii mai mult sau mai puțin funcționale, despre progres, despre recăderi în obiceiuri rele, despre My Little Pony, despre artă, despre căutarea propriului drum, despre victorii și înfrângeri, despre pierdere și despre legăturile dintre oameni.(spoiler: scenele mele preferate au fost cele cu ploaia și cina în oraș luată de Ellen și Luke).

large
weheartit.com

CE NU MI-A PLĂCUT

Cel mai mare minus al filmului este lipsa de profunzime. Mi-ar fi plăcut ca povestea să se axeze pe lumea interioară a protagonistei, să vedem lumea prin ochii ei și nu doar din exterior, căci aspectele vizibile ale anorexiei sunt ușor de indentificat. Se pot face presupuneri în privința cauzelor anorexiei de care suferă Ellen pe baza unor detalii din film, însă consider că unghiul din care este spusă povestea nu face lumină asupra motivelor din spatele faptelor.
 Aș fi vrut să văd un alt tip de relație terapeutică. Am impresii amestecate despre cele câteva scene care acoperă partea asta: terapia de grup și cea de familie au fost OK, însă pe partea de ședințe individuale simt că se putea face mai mult, măcar pentru Keanu Reeves dacă nu de dragul acțiunii.
✗ Parcursul relației Luke-Ellen. Totul începe drăguț și simpatic, un fel de prietenie-neprietenie între doi puști care pot vorbi liber despre situația pe care o împărtășesc, dar totul ia o întorsătură dubioasă la un moment dat și rămâne acolo, deoarece acest aspect nu mai este explorat mai departe.
✗ Prea multe lucruri lăsate în aer sau neexplorate suficient. Aici includ punctele anterioare, relația dintre Ellen și persoanele semnificative din viața ei (aș fi vrut să știu mai multe despre mama ei, de pildă), ceilalți ocupanți ai centrului (ni se spun câteva lucruri doar despre doi dintre ei, ceilalți nici nu știu dacă au nume), ce s-a întâmplat pe tumblr și cum a afectat-o asta pe Ellen și lista poate continua.

Problema cu acest film nu este doar tratarea preponderent din exterior a tulburărilor de alimentație, ci și faptul că, loc să facă lumină asupra subiectului pentru cei neinformați, cumva contribuie la perpetuarea obiceiurilor disfuncționale de către cei care suferă de anorexie. Aspectul emaciat al actriței principale nu a tras un semnal de alarmă, ci a devenit sursă de inspirație (thinspo 1 , 2, 3).

 

lily-collins-to-the-bone-i-cant-stop
https://www.amandarobinspsychotherapy.co

 

Firește că e dificil să abordezi o problemă atât de des întâlnită și prea puțin discutată într-o modalitate care să mulțumească pe toată lumea, însă aici e o miză mai importantă la mijloc. Mass-media are foarte mare influență în rândul privitorilor de orice vârstă, putând determina schimbări de opinie și adevărate campanii ori revelații la nivel individual, care pot schimba traseul vieții. Din cauza aspectelor pe care le-am menționat anterior, To the Bone eșuază în acest sens, rămânând în categoria filmelor mediocre despre afecțiuni psihice.

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.