moldovenisme

Psihologi fictivi pe care aș vrea să-i cunosc

Rolul modelelor în progresul profesional este crucial, mai ales pentru cineva care face primii pași timizi în domeniul de activitate ales. Sursele de inspirație pot varia, în funcție de interesele și aspirațiile fiecăruia dintre noi, așadar vă voi prezenta, în cele ce urmează, psihologi de pe micul ecran ce mi-au atras atenția și de ce.

 

  1. CHLOE SAINT-LAURENT din Profilage: psiholog criminolog, roșcată, cu un comportament bizar pe alocuri și mândră deținătoare a unui peștișor, Chloe nu se dă în lături de la nimic pentru a rezolva cele mai bizare cazuri din capitala franceză. Pe parcursul a șapte sezoane, protagonista învață sensul camaraderiei, rezolvă anumite conflicte din trecut și evoluează către o mai bună versiune a sa, toate acestea fără a renunța la geanta sa de un galben aprins, unul din elementele  ei distinctive.
    Motiv: M-am identificat cu ea de la prima vizionare, deoarece mi-a plăcut nonșalanța ei și modul în care s-a integrat, treptat, în echipa de investigații, nerenunțând, totuși, la micile ei ciudățenii. Dincolo de stângăciile ei în contexte sociale, Chloe este o specialistă desăvârșită, reușind să reconstituie adevărul pe baza celor mai mici detalii. Departe de a sta închisă în birou, aceasta preferă să iasă pe teren, să conducă interviuri și chiar se lasă răpită pentru a duce un caz la bun sfârșit. Chloe a jucat un rol în alegerea mea de a a studia psihologia și întruchipa, într-un timp, cariera mea ideală, cea de profiler.Profilage-TF1-Clap-de-fin-pour-l-inoubliable-Saint-Laurent
  2. CAL LIGHTMAN&GILLIAN FOSTER din Lie to me: cei doi sunt parteneri la o firmă ce oferă consultanță specializată în cazurile dificile, expertiza lor constând în analizarea limbajului trupului și a stării psihologice a indivizilor suspectați de comiterea infracțiunilor.
    Motiv: în afară de faptul că ar fi distractiv să devin ținta analizei și comentariilor acide ale lui Lightman, aș fi interesată să urmez parcursul profesional al lui Gillian. De altfel, climatul  de la sediul acestora mi se pare un loc bun în care mi-aș putea căli nervii și în care aș putea deprinde câteva abilități utile. Mi-ar plăcea să dețin determinarea lui Lightman și diplomația de care dă dovadă Gillian.Lie-to-Me-Bullet-Bump-Recorded-Jul-26-2010-KTTVDT21-32-32
  3. LASZLO KREIZLER din The Alienist.  Kreizler este psihologul bun la toate: clinician, criminolog și specialist în psihologia copiilor, conducând un institut axat pe consilierea și reabilitarea acestora.
    Motiv: consider că are un palmares complex, ținând cont de faptul că toate acestea se întâmplă în anii 1890, când psihologia era un domeniu relativ nou. Firește că totala lui dedicare față de cauza sa și analiza minuțioasă a cazurilor caz e impresionantă, însă omul din spatele profesionistului e cel care m-a intrigat, deoarece a reușit să-și transforme trecutul și defectele în instumente prin care îi poate înțelege și ajuta pe ceilalți. Dacă aș putea, aș împrumuta acest aspect, anume capacitatea de a „mă trata” pe mine înainte de a încerca să-i ajut pe ceilalți. (Dacă doriți să aflați mai multe despre serial și cărțile de la baza lui, puteți citi recenzia pe care am postat-o aici.)Our-weaknesses-sometimes-serve-us-better-than-our-strengths.jpg
  4. PAUL WESTON din In Treatment: activitatea sa ilustrează pregătirea, eforturile și  abilitatea necesare pentru a fi terapeutul capabil să formezi o relație profesională cu cele mai dificile firi
    Motiv: sunt abia la începutul serialului, însă m-a impresionat flexibilitatea de care a dat dovadă în ședințele pe care le-am observat, lucrând cu adolescenți impulsivi, membri ai forțelor aeriene și oameni care nu se mai regăsesc în propriile vieți. Paul reprezintă prototipul terapeutului și încerc să mă folosesc de experiențele ilustrate în serial pentru a-mi decide propriul traseu profesional. tumblr_inline_pg065mq58W1t1qj47_500
  5. WILL GRAHAM&ALANA BLOOM din Hannibal: dintr-un serial plin de psihologi cu porniri criminale, îi aleg pe cei mai infensivi (?). Cei doi sunt cooptați de FBI pentru prinderea Ucigașului din Chesapeake, de unde lucrurile o iau la vale și, firește, aceștia sunt nevoiți să-ți păteze propriile mâini cu sânge pentru a rămâne în viață.
    Motiv: datorită empatiei sale ieșită din comun, Will este capabil să reconstituie evenimentele care au dus la crimă, să pună cap la cap probe aparent irelevante și să intre în pielea infractorilor până când ajunge să se confunde cu ei. Sunt mai mult decât curioasă în legătură cu mecanismele acestui transfer și de aceea aș vrea să învăț de la maestru (și poate m-ar ajuta și în privința fricii mele față de câini!). Cât despre Alana, ea este simbolul renașterii din cadrul serialului, viața ei luând o turnură șocantă în urma unui accident îngrozitor; mi-ar plăcea să discut cu noua-Alana și, poate, să o conving să mă angajez la instituția pe care o conducehanibal-3-09-alana-and-will
  6. SIDNEY FRIEDMAN din M*A*S*H: aici trișez puțin, întrucât Sidney este psihiatru militar, trimis pe front în cadrul Războiulul din Coreea, unde se preocupă atât de problemele de ordin psihic ale soldaților, cât și ale personalului medical. Dincolo de pregătirea medicală, are un simț sec al umorului și este un bun jucător de poker.
    Motiv: ceea ce mă face să-l simpatizez este modul în care se raportează la traumele suferite de pacienții săi: capacitatea de a-i asculta activ, atitudinea suportivă, calmul desăvârșit, umorul (acolo unde este cazul) și faptul că e capabil să ofere soluții alternative la diversele probleme. De curând am văzut un episod în care acesta a sugerat un uriaș foc de tabără pentru a ridica moralul americanilor, ori în care s-a lăsat antrenat într-un joc imaginar de handbal, demonstrând că psihicul uman are nevoie de astfel de descărcări aparent fără noimă și că aceste procedee sunt strategii de ajustare la stres, atitudini pe care le aprob în totalitate.allan-arbus-today-main.jpg

 

Aceștia sunt specialiștii de pe micul ecran care m-au impresionat; firește, lista rămâne descisă și mi-ar plăcea să o îmbunătățesc, așadar vă aștept sugestiile și reacțiile!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.