licenta

A cerceta sau a nu cerceta

Când lumea mă-ntreabă „Tu ce-nveți la psihologie?”, îmi vine să răspund vrăjeli. Da, chiar și-acum, în prag de absolvire.

Dincolo de cinismul meu, însă, psihologia reprezintă o rețea de concepte, teorii și strategii de gestionare a eventualelor probleme ce împiedică individul să funcționeze normal – vorbind la modul general. Toate acestea sunt susținute de studii realizate după criterii foarte stricte care să dovedească legătura dintre concepte sau utilitatea unei anumite terapii. De-a lungul acestor trei ani, ni s-a cerut să realizăm diverse studii ca antrenament pentru îngrozitoarea licență, iar în continuare vă voi descrie cum m-am descurcat eu din postura de cercetător – nu britanic, dar pe-aproape. Din fericire, majoritatea cercetărilor au fost realizate în echipă, așadar am avut cu cine să mă consult și să mă cert.

Prima cercetare am realizat-o la finalul anului I, când eram speriată de bombe. A fost un haos în sensul în care sarcina de lucru era ambiguă și nu știam cum o s-o scot la capăt. Ce variabile avem? De unde luăm participanții? Ce facem cu datele, mai exact? Noi am vrut să vedem dacă există vreo legătură între extraversie-introversie și consumul de droguri în cazul elevilor de liceu. Am chinuit 60 de liceeni să ne răspundă la întrebări de tot felul, am calculat noi ce-am știut și, în final, ipoteza noastră nu s-a confirmat (ceea ce nu e nicio nenorocire) și așa scrie și-n literatura de specialitate, deci n-a fost bai.

În iarna anului II a trebuit să testăm calitățile psihometrice ale unui test, adică să verificăm prin diverse proceduri statistice dacă e potrivit pentru a fi folosit în cercetare. Deja mă obișnuisem cu SPSS-ul (program de prelucrări statistice) și am evoluat la Google Forms ca metodă de culegere a răspunsurilor.

Următorul proiect a fost experimental. Am vrut să vedem dacă atitudinea învățătorului (suportivă în primă fază, apoi distantă) are efecte atât asupra performanței școlare a elevilor, cât și asupra stării lor de bine. Având în vedere faptul că am testat o clasă de școală primară, a trebuit să adaptăm probele și instrumentele la nivelul lor, ceea ce a fost o provocare, întrucât înainte lucraserăm cu participanți majori. Ceea ce sună logic din punct de vedere empiric s-a confirmat prin prelucrarea rezultatelor obținute. Cu alte cuvinte, un profesor empatic va avea elevi buni și fericiți.

Semestrul trecut am avut de realizat o temă individuală, având la dispoziție scheletul unei cercetări, anume răspunsurile participanților, variabilele și  instrumentele, urmând ca eu să le încheg într-un raport complet de cercetare. Eu am vrut să studiez relațiile dintre stresul academic, reziliența văzută ca trăsătură de personalitate și satisfacția cu viața la studenții români. Reziliența și satisfacția cu viața se asociază între ele, iar stresul se asociază negativ (aflându-se într-o relație de inversă proporționalitate). Am realizat și alte operații de statistice precum comparația între sexul feminin și masculin în privința satisfacției cu viața și alte distracții de acest tip.

Și cu asta se pare că am terminat partea de cercetare din timpul facultății. Din punctul meu de vedere, e un demers interesant și care-ți dă satisfacția faptului de a fi ajuns la o concluzie pe baza datelor adunate, dar care își pierde din farmec odată ce ajungi să faci, practic, același lucru, patru semestre la rând.

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.