Recenzia PSI

Lie to me

În recenzia de astăzi voi discuta despre microexpresii și serialul care a promovat acest subiect.

MICROEXPRESIILE sunt expresiile faciale vizibile o fracțiune de secundă ce relevă adevăratele emoții ale unei persoane. Spre deosebire de limbajul trupului, acestea sunt mai dificil de controlat și sunt universal umane, așadar capacitatea de a le recunoaște reprezintă un avantaj în anumite domenii, dar și în relațiile interumane în general.

Acest concept a fost dezvoltat de către Paul Ekman în urma numeroaselor sale studii, dintre care cel mai cunoscut este cel realizat în Noua Guinee în anii ’60. Principala descoperire a fost, după cum spuneam mai devreme, faptul că există șapte emoții universale umane, indiferent de rasă, cultură ș.a., ce se manifestă la fel din punct de vedere al mimicii faciale. Acestea sunt, după cum urmează: fericirea, tristețea, furia, frica, surpriza, dezgustul și disprețul. Cum anume arată fiecare și prin ce se caracterizează puteți vedea aici

ltm-trthhrtz
înapoi la serial

LIE TO ME (2009-2011) este un serial american produs de Samuel Baum, avându-i în rolurile principale pe Tim Roth (Cal Lightman), Kelli Williams (Gillian Foster), Brendan Hines (Eli Locker) și Monica Raymund (Ria Torres). The Lightman Group oferă consultanță în materie de detectare a micrexpresiilor și, implicit a adevărului în domeniul juridic, dar și persoanelor private.

 

 

De ce cred că ar trebui să urmărești acest serial?

Pentru substratul științific al cazurilor prezentate în fiecare episod. Însuși Paul Ekman a fost consultat în legătură cu scenariile și jocul actoricesc, astfel încât informațiile să fie autentice. Da, poți deprinde câteva noțiuni de bază despre microexpresii urmărind acest serial.

✴ Personajele sunt interesante atât prin prisma ocupației și abilităților, cât și a conflictelor de rol, prin care privitorul poate empatiza cu ele. Cal Lightman este un fel de doctor House al mimicii (în cel mai bun sens posibil), față de care nimeni nu poate avea secrete. Gillian este psiholog și, aș zice eu, echivalentul ceva mai calm al lui Cuddy (să continuăm paralela). Ria este exemplul de talent natural într-un domeniu ce poate ajunge mai departe prin educație, iar Eli este informatician și cel ce dezvoltă soft-uri de procesare a expresiilor faciale.

✴ Lie to me îmbină știința cu o acțiune alertă, cazuri demne de serialele polițiste (focurile de armă, răpirile, accidentele și interogatoriile sunt la ordinea zilei), dar și cu suficientă dramă cât să te facă să te atașezi de personaje.

✴ Are numai trei sezoane, așadar, dacă nu ai timpul sau răbdarea necesare unui maraton, acest serial e potrivit pentru tine și contribuie la cultura ta generală.

✴ În ultimul și cel mai important rând, îți trezește apetitul pentru a învăța mai multe despre microexpresii și limbajul trupului în ansamblu, așadar e un pas pe scara dezvoltării personale și a extinderii ariei tale de interese.

Pentru a sublinia această idee, las mai jos câteva link-uri utile:

Lie to me serialul subtitrat

The Truth Behind Lie to Me  (articol scris de Paul Ekman)

Micro-expresions

Cărțile lui Paul Ekman

Ați urmărit acest serial? Dacă da, care a fost impresia voastră despre el? Dacă nu, v-am convins să-i dați o șansă?

 

6 gânduri despre „Lie to me

  1. Oare Paul Ekman era lipsit de simțul umorului? Sau o fi considerat că starea de veselie și bună dispoziție generată de un moment comic sau de o glumă bună nu este o emoție universală, cu microexpresiile ei specifice?

    Altfel, dacă serialul n-o să fie bun, tu ești de vină.

    Apreciază

      1. Păi apropo de simțul umorului, partea din final se voia o glumă.

        Deci simțul umorului e o trăsătură de personalitate. Totuși, starea de veselie pe care o simți la un moment dat, indiferent din ce motiv, nu este o emoție? Și nu ar putea fi trecută alături de fericire, tristețe, furie etc? Dar starea de atracție erotică față de o altă persoană? Nu sunt și ele emoții ce au manifestările lor fizice corespunzătoare, inclusiv la nivelul microexpresiilor?

        Apreciază

    1. Tot ce am făcut a fost să demonstrez de ce simțul umorului pică drept candidat la emoții universale: în vreme ce pe mine m-a distrat ultima ta remarcă și ți-am răspuns pe aceeași undă, fiind mai seacă din fire, tu ai presupus că m-am simțit lazată, ceea ce n-a fost cazul.
      Treaba cu emoțiile universale (și expresivitatea lor, în consecință) e valabilă pentru afecte, adică acele emoții intense, de foarte scurtă durată, dar intense, ce nu pot fi controlate. Exemplele tale sunt mai complexe și intră în altă categorie, mai complicată, a afectivității, plus că intervin și variabilele personale, modul în care fiecare reacționează când e euforic sau extatic și tot așa.
      Pe de altă parte, dacă toți oamenii de pe planetă ar da nas în nas cu ursul, ar reacționa la fel în primele secunde, adică expresia de frică a mea (sunt pățită!) ar fi aceeași cu cea a unui chinez – teoretic.
      *mic drop*

      Apreciază

  2. Dacă chiar ții la rigoare, eu am zis așa:

    Oare Paul Ekman era lipsit de simțul umorului? Sau o fi considerat că starea de veselie și bună dispoziție generată de un moment comic sau de o glumă bună nu este o emoție universală, cu microexpresiile ei specifice?

    În paranteză fie spus, n-am crezut că o să ajung citat așa de repede, dar iată că am fost, lucru care mă bucură nespus.

    Deci, nu despre simțul umorului am zis c-ar fi o emoție, ci despre starea de veselie și bună dispoziție pe care cel dotat cu simțul umorului o resimte adesea.

    Acum, legat de restul comentariului tău: mă gândesc că și dacă îl vedem pe președintele țării în mijlocul lui decembrie mergând pe pista unui aeroport, împiedicându-se și căzând taman pe burtă și cu nasu-n zăpadă, avem atât noi, cât și chinezii – în cazul președintelui lor -, aceeași reacție, cel puțin de a schița un zâmbet, dacă nu de a râde cu gura plină. Asta despre universalitate. Eu pe președinte nu l-am văzut, dar l-am văzut pe un director de vânzări dolofan căzând exact așa, pe când venea la punctul nostru de lucru, vesel și plin de energie, și buf! – întins pe stratul de nea, cât era el de rotund. Și niciunu’, da’ absolut niciunu’ dintre noi n-a schițat un zâmbet vag, ci am izbucnit cu toții în hohote puternice de râs. Asta despre intensitate.

    E adevărat însă că râsul în hohote nu prea se califică la microexpresii.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.