Crimi-ce? Criminologie!

Pentru că de obicei citesc ce-mi place mie, nu ce ar trebui, de data aceasta vă propun recenzia unei lucrări cu un subiect morbiduț. Aceasta a fost scrisă de un specialist în domeniul la care visam și eu pe vremea când eram în generală. Mai păstrez speranța că totul va deveni realitate într-o zi, dovadă fiind prezentul articol de pe blog.

Înainte să încep recenzia propriu-zisă, aș vrea să fac anumite clarificări:

CRIMINALISTICĂ = disciplină tehnică ce reunește procedeele de depistare a crimei și a făptașului

PSIHOLOG CRIMINALIST = persoană licențiată în psihologie, cu formare de specialitate în criminalistică.

CRIMINOLOGIE = știință multidisciplinară (care reunește științe juridice, sociale și politice) care se ocupă de fenomenele crimei, de originea și dezvoltarea comportamentelor infracționale, de particularitățile acțiunilor criminale individuale și de grup, de structurile psihice particulare.

PSIHOLOG CRIMINOLOG = persoană licențiată în psihologie, cu un master în psihologie clinică și/sau judiciară și o specializare în criminologie. Acesta efectuează diagnosticarea proceselor mentale și a personalității infractorului, portretul psiho-criminologic al infractorului și a victimei infracțiunii, contribuie la determinarea mobilului criminal.

Acum că ne-am lămurit, discuția poate merge mai departe.

alin-les-psihologie-criminologica-2014
sursa: psihocrim.wordpress.com

Autor: Alin Leș

Titlu: Psihologie Criminologică – individul și mulțimea în note, impresii și realități subiective

Editura și anul apariției: Oscar Print, 2014   (deja m-am entuziasmat la partea asta, necontând că nu era și Wilde pe acolo)

Subiecte abordate: structurată sub forma unor note, lucrarea cuprinde, printre altele, informații despre diverse subiecte din domeniu (good old Freud!, sinuciderea și cauzele sale, substratul psihologic al canibalismului),prezentarea unor conferințe internaționale la care autorul a participat și analiza cazurilor autohtone din perspectivă psihologică (cazul turistei japoneze ucisă în preajma Bucureștiului).

Opinia mea: Am primit această carte anul trecut în dar de ziua mea din partea părinților (profit de ocazie pentru a mulțumi Universului că m-am născut în familia asta open-minded!), însă abia acum am avut răgazul să o răsfoiesc. E mai bine că s-a întâmplat astfel, deoarece consider că, după primul an de facultate, am minimul de cunoștințe necesar înțelegerii conținutului în linii mari.

Lucrarea aceasta m-a făcut să încalc  regula sacră a cititorului, anume cea de a nu deteriora materialul. Mărturisesc! Am subliniat, am încercuit, am îndoit colțuri, am făcut notițe pe marginea paginilor astfel încât acum arată de-a dreptul curcubeic. Am fost atât de prinsă de lectură și de dorința de a mă documenta suplimentar, încât n-am avut răbdare să-mi scriu în altă parte ideile.  (Sper că nu citește nimeni de la centrul de resurse al facultății asta!)

Cele mai multe sublinieri le-am făcut unde s-a descris legătura dintre teoria atașamentului formulată de J. Bowlby și hospitalismul manifestat de copiii orfani din România comunistă. Am mai auzit de aceste noțiuni și pe la cursuri, însă, citind, am avut o revelație care m-ar putea scoate din impasul meu literar, ceea ce e foarte important pentru mine.

Desigur, trebuie să vorbesc și despre lista celor mai cunoscuți și brutali criminali canibali din istorie inclusă în paginile acestei lucrări. E tulburător să citești detaliile în același mod în care ai putea citi lista actorilor  laureați cu Oscar: cuvinte scrise negru pe alb despre faptele unor persoane necunoscute, însă ce diferență! Ce șoc!
Ca o fană fanatică Rammstein, am remarcat și pomenirea cazului de canibalism din Germania anilor 2000 care a inspirat piesa Mein Teil  (sună bestial, dar poate ar trebui să nu vedeți videoclipul dacă sunteți mai slabi de înger).

Poate cel mai important aspect al lucrării în discuție este faptul că prezintă realitatea socială a țării noastre, statutul de nișă al psiho-criminologiei, reticența sau chiar dezinteresul autorităților față de acest domeniu care e la mare cinste în țări ca Franța, națiunile nordice sau Germania, ca să ne limităm la Bătrânul Continent.

Dacă n-aș fi citit această lucrare, n-aș fi știut de scurta existență a Institutului Național de Criminologie. Spun scurtă pentru că s-a ajut grijă să fie desfințat. Pot afirma cu tărie că Psihologie Criminologică (…) face referire la o mulțime de teorii, subiecte, studii și realități ce merită aprofundate, însă fără a intra în detalii care să încurce mintea încă necoaptă academic a studenților de la licență.

Așa că, dacă vă interesează serialele de tipul Lie to me, Profilage, NCIS etc. și vreți să comparați ceea ce vedeți la TV cu ceea ce există la noi, recomand să citiți această culegere.

Sper că am reușit să sintetizez materialul într-un mod atractiv. Vă aștept comentariile și sugestiile aici sau pe

 Pagina de Facebook

Surse:

  • Neveanu, Paul-Popescu. (1978). Dicționar de psihologie. București: Editura Albatros.(p.159-160
  • Leș, A. (2014). Psihologie Criminologică – individul și mulțimea în note, impresii și realități subiective. București: Oscar Print
  • PsihoCrim – blogul autorului
Reclame

2 gânduri despre “Crimi-ce? Criminologie!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.