Practica NU ne-a omorât

     M-am gândit să încerc trucul cu scrisul pentru a alunga norișorii din capul meu, așa că azi voi vorbi despre minunatul stagiu de practică desfășurat pe parcursul celui de-al doilea semestru (vorba vine, că noi am rezolvat totul în două săptămâni).
Mă întorsesem eu ca o boare din vacanța intersemestrială și, uitându-mă pe programă, am văzul acolo scris maaare și frumos PRACTICĂ.

Reacția mea: Păi cum, frățică?! Noi abia am învățat unde-i facultatea și ăștia ne trimit să facem terapie cu sinucigași?!
Bineînțeles că realitatea era cu totul alta, dar îmi place mie să dramatizez. Hm, oare cât o fi taxa la actorie?i_hilarious_go_without_me_memes_hilarious_go_without_me_memes_001_4f672e9b7062a.jpg

Despre ce vorbeam? Ah, da, sinucigași.

În ce a constat Practica?

Ținând cont că suntem abia în anul I, sarcina noastră era să „stăm pe lângă” un consilier școlar, să-i observăm cabinetul, atitudinea, să-i luăm interviu și, eventual, să participăm la o sesiune de consiliere de grup. Toate detaliile observate trebuiau inventariate în niște fișe care constituiau dosarul de practică ce avea să fie notat ca și cum susținusem un examen de sine stătător – deci era serioasă treaba.

     OK, odată ce am înțeles ce aveam de făcut, ne-am apucat să ne costituim echipele, să ne găsim omul dornic să ne suporte întrebările retarde și să completăm și fișele. Bine, că puteam să urmărim  pe cont propriu activitatea unui terapeut dacă acesta era de acord, dar, cum majoritatea nu știm orașul, am zis că mai bine mergem  în grup la vreun liceu.

Cum am scos-o la capăt?

     Ne-am adunat 5 oameni fabuloși și am pornit să terorizăm fostul liceu al singurului băiat din grup. „Norocos”, ați putea zice, dar nu uitați de moldoveancă. Așe. Am mers noi într-o dimineață  gri și ne-am postat la ușa cabinetului. Ne-a întâmpinat doamna consilier și ne-a poftit să intrăm și să luăm loc. Mai timizi, mai timorați, mai vai de steaua noastră la nouă dimineața, ne-am înșirat care pe unde-am găsit. Loc nou, persoană nouă, sarcină dubioasă…am cam dat noi din colț în colț până când doamna consilier a început să ne întrebe de facultate. Absolventă de psiho-pegadogie la rândul dumneaei, cunoștea profesorii și asta a „spart gheața”.
Una dintre colegele noastre a fost în special interesată de cariera dumneaei și de aspectele  frecvente în meseria de consilier școlar, iar noi am notat niște detalii pentru fișele pe care urma să le completăm. Așa a decurs, în mare, prima noastră ședință.

     A existat și o a doua ședință (la care, fiind un om responsabil, am întârziat. În apărarea mea, menționez că eram la un seminar și că de aceea am apărut după un sfert de oră). Aceasta a constat într-o repriză de consiliere în grup cu o parte a elevilor unei

oh-com-1001
cam așa arată un set

clase de-a unșpea. Stăteau cu toții așezați în cerc și lucrau cu niște carduri proiective. Din ce am înțeles și observat, imaginile serveau ca punte între probleme mai mult sau mai puțin

 

conștientizate și realitate. Fiecare a fost invitat să aleagă trei carduri și apoi să spună ce anume  vedea în acele imagini.

Apoi s-a trecut la lucrul în echipă: doi câte doi, ca la grădi, elevii au trebuit să creeze o povestioară cu cele șase cadruri deținute împreună și pe care au împărtășit-o celorlalți. Au fost niște mărturisiri și reacții emoționale la un moment dat, peste care s-a trecut cu blândețe și naturalețe, demonstrându-mi astfel cât de delicat este să gestionezi un grup de oameni, mai ales de adolescenți, care sunt sensibili și expresivi, deși par metaliști duri ca munții sau mari șmecheri.
Dacă doriți să aflați mai multe despre cardurile OH, cercetați aici

Odată materialul adunat, am pus creier de la creier, am completat fișele și le-am predat. Vom primi rezultate spre finalul lunii.

Cu ce impresie am rămas eu după acest stagiu?

Voi fi sinceră: când am aflat că tre să mergem într-o școală, am fost foarte dezamăgită. Adică, frate, am venit la psiho, nu la peda! Mai ales după ce ne băgaseră în primul semestru Psihologia Educației pe gât (ignorați-mi ura pentru acest segment, dar nu m-am putut abține).
Cu toate astea, mi-am ținut dracii în frâu și-am făcut-o și pe asta. NU REGRET. De ce?

  • Pentru că am întâlnit un specialist dedicat, o persoană caldă, autoritară totodată, dar și foarte atentă la detalii și nuanțe. Mi-a dat senzația că ar putea face față foarte bine și pe postul din liceu, și într-un cabinet de consiliere pentru adulți, și într-un penitenciar, poate chiar și-n locul lui Clarice Starling! Mi s-a părut a fi un model din acest punct de vedere. După câteva cercetări, am descoperit blogul pe care activează doamna consilier ca și partener: Equilibru Psi.

 

  • Am  văzut cum, de fapt, ar trebui să fie un cabinet de consiliere școlară și cam ce ar trebui să cuprindă, adică ce dotare este necesară pentru a asigura o bună comunicare, o deschidere a „clientului” și ce materiale de specializare sunt utile. Mă refer la teste de inteligență, teste privind stilul de învățare, teste priviroare la memorie, teste de detectare a aptitudinilor și de orientare în carieră. Dacă e să se facă, apăi să fie ca la carte!

 

  • Am observat un specialist la lucru. Am mai fost eu pe la un workshop-două, dar acum am avut ocazia să privesc „din afară” și să notez în minte anumite tehnici pe care le-am recunoscut, anumite procedee premergătoare activității propriu-zise, dar și cele de debriefing. Pot spune că am rămas plăcut impresionată de modul în care, pe parcursul unei ore, s-a format o legătură intensă atât între elevi, cât și între ei și doamna consilier.

 

  • N-am plecat cu mâna goală! 🙂 Pe lângă adeverințe, doamna consilier ne-a oferit și un material privitor la Testul Copacului. Știți testarea aia psihologică în care ți se dă o foaie și-un creion și ți se zice „vă rog să desenați un copac”? Tatăl meu a fost testat astfel cândva și acum, discutând cu el pe marginea subiectului, mi-a zis că se simțea ca ultimul om, terorizat de ce-ar putea oamenii ăia să interpreteze din mâzgâleala lui (și mi-a zis să nu încerc chestii psiho-voodoo pe el).

În mare, cam asta a fost experiența PRACTICĂ  de anul acesta. Nu l-am întâlnit eu pe Hannibal Lecter, dar, cel puțin, mi-am lărgit orizonturile cunoașterii cu încă o experiență faină.

Sper că v-a plăcut relatarea mea! Vă aștept la discuții!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s