licenta

BTW, you’re awesome

BTW. BEST Training Week – în principiu, o săptămână întreagă cu ateliere pe diverse teme care se desfășoară la Aulă. După cum era de așteptat, mi-am băgat și eu codița pe acolo. Din păcate, doar azi am putut participa la temele de interes pentru mine, dar mi s-a deschis apetitul și cine știe ce ocazii se vor mai ivi?

20160314_183906

OK, să trecem la subiect.

Scopul și durata vizitei: tema abordată a fost Încrederea și Stima de sine. Cât de clișeic și, până la urmă, trist să participi la așa ceva, unde vine un om și, timp de două ore, îți zice chestii care se presupune că trebuie să te facă să te simți bine în pielea ta. Cum zicea un zilele trecute un prieten într-o discuție random, astea se învață sau te naști cu ele, ți le construiești singur. Eu am tăcut și l-am lăsat în pace. Ce să știe un sangvinic despre self-doubt și alte sentimente din astea de-ți vine să te ascunzi sub o piatră toată viața? Vă spun eu, mai nimic. Eu una am participat pentru că sunt a naibii de curioasă, intrigată de temă, dornică să aflu cum naiba să fac pace cu mine și, cine știe, poate îmi va folosi în terapie la un moment dat.

Trainerul: un om zâmbitor, energic, sociabil, care a interacționat cu o bună parte din grup, și el cam curios din fire, un orator șmecher – ce mai, profilul unui om făcut să fie printre oameni, genul de la care ai cumpăra și scobitori uzate dacă s-ar posta la tine-n prag. Mi-a plăcut în mod deosebit faptul că a folosit mult mijloacele paraverbale și nonverbale pentru a accentua anumite idei, modulându-și vocea într-un mod agreabil.
La un moment dat, am ajuns la partea care mă ucide (da, Mihail, fă-ți de cap): temperamentul. Fac ce fac și tot la el se rezumă caaaam tăt (enhanced moldavian accent). Trainerul ne-a întrebat ce credem noi că este din punctul ăsta de vedere și noi, mici și fraieri, am zis în cor „Sangviniiiic!”. Țapă – zice el – sunt jumate melancolic, jumate coleric. La care eu am lansat o tiradă de înjurături și sunete nearticulate (în capul meu, bineînțeles) și parcă după aia l-am ascultat cu și mai mare atenție.

Grupul: vreo 30-35 de oameni faini  de toate vârstele, studiile și pasiunile posibile. Evident, a trebuit să facem niște exerciții de spart gheața (interacțiune, o, Doamne sfinte, panicăăăăă) și, făcând pe pinguinii printre scaune, am aflat chestii chiar șmechere despre cei din jur. Am cunoscut un absolvent de inginerie și calculatoare (habar nu am dac-am scris bine), doi stundenți la medicină (cum naiba nu ne-am mai văzut prin K?!) și o fată cu un zâmbet tare cald. În timp ce eu mă întrebam dacă e vrăjitoare la ce privire hipnotizantă subliniată de un verde bine-ales și la ce degete subțiri avea (nu-s deloc invidioasă, nu), ea mi-a spus că-i place naturalețea mea, fază la care eu am rămas paf. E cel mai drăguț lucru care ți se poate spune când ai nasul roșu de la atâta suflat, vocea ta sună ca a unui trol și ai uitat cu desăvârșire să-ți bagi peria prin pleată. Mulțam fain, Ana și-încă-ceva, demonul meu interior a roșit.

Atmosfera: chill, deschisă, relaxantă. Habar n-am când au trecut două ore, mai ales că am și avut răgaz să-mi îmblânzesc cohorta de draci cu un 3în1. La final am făcut și-o poză de grup, mai mult ca sigur am ieșit cu ochii închiși. De fiecare dată. DAAAA, achievement unlocked!

tamakisulking

Să vă spun cu ce chestii faine am rămas după acest training:

  • în primul rând, o stare de bine. Am mers, am ascultat, am interacționat, am râs, am aflat idei – ce poate să-ți displacă din chestia asta?! Comparând „cheful de viață” avut de dimineață la facultate și dispoziția mea din timpul ședinței, ai fi zis că nu-s aceeași persoană.
  • pe lângă oamenii care ne pot coborî moralul (intenționat sau nu), ajungând să ne influențeze într-atât încât să avem o părere groaznică despre noi, chiar NOI ÎNȘINE ne călcăm în picioare de multe ori (tell me about it…). Ni s-a cerut să ne gândim la 5 realizări personale până în prezent; la faza asta, majoritatea colegilor au rămas pokerface. Și ei, și eu ne străduiam să depășim pragul de trei și nu prea ne ieșea. Tindem să ne concentrăm mai mult pe negativ și pe eșec, în loc să vedem partea plină a paharului. Ce surpriză.
  • Uităm sau poate n-am realizat niciodată ce ființe, ce oameni geniali suntem! Perfecți, s-ar zice. Ni se pare normal să ne trezim, să mergem la muncă sau la ore, să facem cumpărături, teme, să ieșim în oraș, poate să compunem câteva versuri (hai că toți am trecut prin faza asta cândva!), dar pierdem din vedere că unii nu au șansa asta, că s-au născut mai puțin norocoși. În loc să ne gândim la noi ca la niște învingători și să spunem mulțumesc, trupule, că respiri și-mi permiți să scriu aiureli pe blog, nu, noi ne umplem de ciudă că uite ce fain arată nenorocita aia azi și eu nu-s în stare! OK, sună siropos ce am scris aici, dar ideea principală e să fim îngăduitori și drepți față de noi înșine.
  • În strânsă legătură cu ideea anterioară e faptul că ar trebui să ne cunoaștem pe cât posibil abilitățile, talentele, limitele și cam orice se poate afla. Asta nu numai că te ajută în alegerea unei cariere, dar schimbă și lumina în care te vezi; drept consecință, vei adopta alte atitudini față de tine și de ceilalți. E destul de logic, nu? Ni s-a sugerat să folosim testele de aici în demersul nostru, sper să vă folosească!
  • nu există o scală după care să se poată stabili valoarea unei persoane, nici cineva avizat pentru a face asta (să lăsăm zeii pe dinafară), nici măcar noi înșine. Asta mi s-a părut chiar tare, m-am distrat cumplit. Știind de ce sunt în stare, probabil mă voi trezi criticându-mă și mai abitir pentru că trainerul mi-a zis că nu am niciun drept. HA. Stai, nu așa trebuia să funcționeze. Ups. Reconfigurare traseu?

 

Sincer, eu mă așteptam ca treaba asta să includă și ceva tehnici de sporire a încrederii în sine, dar, cum workshopul trebuia să aibă opt ore, iar noi am mers pe repede-înainte, mă declar mulțumită cu subtilitatea mesajului general, care poate fi redat printr-o metaforă:

Suntem speciali căci numai sufletele noastre unice pot cânta o melodie altfel imposibil de redat sau copiat.

De când am plecat de-acolo mă tot întreb cum o fi sunând melodia asta a mea și sper să fie ceva țăcănito-zgubilitico-faină cu zahăr pudră deasupra. Melodia voastră cum sună?