Revelații săptămânale

#3

Mi se întâmplă cel mai straniu lucru: experimentez unele principii pe mine însămi (ca deșteptăcioșii aia de la Leipzig!). Mi-am format  obiceiul de a merge la toate  cursurile și seminariile ca să am ce scrie aici la final de săptămână (ca efect secundar, înțeleg și materia puțin mai bine).

oie_5181838bu3hjxjp
destul de grăitor, zic

 

 

Bun. Hai să trecem la chestii serioase. Ca de obicei, voi trece în revistă mai întâi aspectele oficiale, aflate astfel:

  • La FPH e OK să te duci, dacă te simți matinal vreodată, nu ca să asculți prelegerea, ci ca să prinzi din zbor informații random, care te împing să cercetezi pe cont propriu mai departe. Colegii pasionați de filosofie îmi pot da dreptate aici.
    Lunea trecută mi-am luat mindfuck auzind că, pe lângă Orașul Celor Șapte Coline, Cetatea Eternă și Capitala Lumii, Roma are o denumire secretă. (Profu a și pronunțat-o, dar cred c-am ațipit, că nu am prins-o). În concluzie, m-am apucat de căutat eu și concluzia e cam următoarea: în Antichitate se credea că numele real al unei entități (ființe sau zeitate ce proteja obligatoriu o cetate) îți oferea posiiblitatea să o controlezi sau să arunci blesteme asupra ei, așadar preoții și mai-marii Romei au trecut sub tăcere adevărata denumire. Ideea asta se leagă de funcția magică și religioasă a limbajului.  Long story-short, din ce am înțeles eu citind pe  aici, numele real poate fi  Hirpa sau Angeron. Dubioasă chestie.

Tot la Fundamente, fiind la lecția despre limbaj, a venit vorba de personalități cu un vocabular și cunoștințe extraordinare, dar cu un discurs sec (ni s-a zis de Lucian Blaga, care cică o fi fost și „un pic” autist).  Alte exemple ar fi:
– Marin Sorescu (ăla de-a scris „Iona” și  „A treia țeapă”- genială piesă!), care era un orator teribil, având un tremor somatic și o dicție precară;- Marin Preda (ăla cu „Moromeții” și „Cel mai iubit dintre pământeni”), care de fapt era un om posac, neîngrijit din punct de vedere al ținutei și lipsit de charismă.

cinderella-split

La cursul de IPS ni s-a oferit o altă perspectivă asupra personajelor de poveste. Știți cu toții despre Mama Vitregă și Zâna cea Bună, nu? Una asuprește protagonista, pe când cealaltă îi răsplătește bunătatea, oferindu-i toate mijloacele pentru a ajunge la bal, unde-și întâlnește Prințul viselor. Ei bine, se pare că cele două figuri feminine sunt jumătățile aceluiași întreg, adică a imaginii mamei. Psihologic vorbind, între copil și părinte există o relație ambivalentă, adică ăla micu își iubește și, în același timp, își urăște mama (because reasons). Această ură e sublimată și proiectată asupra unui personaj separat, asemănător mamei, însă nu de același sânge cu protagonista – mama vitregă.

Rămân în sfera fantasticului și iau la puricat „Scufița Roșie”. Sincer, nu mi-a plăcut în mod deosebit niciodată și iată care ar putea fi o interpretare venită din psihanaliză: Scufița trăiește conflictul dintre principiul realității (povața mamei de a pleca dis-de-dimineață, de  a nu se abate din drum, de a nu vorbi cu străinii) și principiul plăcerii (exact opusul a ceea ce-i fusese spus). Scufița Roșie a cedat dorințelor ei și, ca atare, a fost pedepsită = mâncată de lup. Pam-pam.

  • La seminarul de PV am fost întrebați când a apărut adolescența și reacția mea a fost cea mai stupidă cu putință: păi de când e omul pe Pământ.  Din fericire, am avut mintea să nu spun cu voce tare. În apărarea mea, menționez că era mult prea dimineață și nu dormisem cu o noapte înainte. Răspunsul e că undeva pe la începutul secolului trecut când, odată cu automatizarea fabricilor, tinerii au fost lăsați să urmeze o școală și…cam atât. Nemaifiind încadrați în câmpul muncii de mici și cu timp liber la dispoziție, ăștia au început să fie rebeli și preocupați de probleme existențiale – perioadă cunoscută azi ca superba adolescență. Ura…!

OK, trecem la informațiile „off the record” pentru care trebuie să le mulțumesc mai multor colegi. Din vorbă-n vorbă am aflat niște chestii tare faine.

1.Știți cu toții ce e sfertul academic. Mno, haideți să vă demonstrez că vă înșelați (așa cum am făcut-o și eu până acum). Deși la noi se crede că e vorba de alea 15 minute în care îți permiți să întârzii sau după care poți pleca de la curs în absența profului, în realitate se referă la cele 15 minute de dinaintea orei stabilite oficial pentru o întâlnire, în care e bine să ajungi pentru a te asigura că vei lua parte la acel eveniment. Chestia asta a pornit de la discipolii lui Platon care veneau mai devreme decât el la Academia pentru a discuta între ei anumite idei învățate. Aveau prea mult timp liber ăștia, că nu aveau notificări de verificat.

 

2.  Următorul subiect e puțin mai greu de „digerat”, cel puțin din perspectiva mea. În cadrul unei discuții s-a menționat The Fermi Paradox. Și eu: „Hă?” No, apăi stai și uită-te pe youtube, resuscitează-ți neuronii și prefă-te inteligentă! Problema e următoarea: dacă există atâtea galaxii, sisteme solare și condiții favorabile vieții, unde naiba sunt extratereștrii și de ce nu am comunicat cu ei? Mă refer la comunicare reală, nu la un coșmar avut de-un individ care-a mâncat fish fingers and custard. Mergând mai departe pe acest fir, oare au existat niște oameni micuți și verzi atât de avansați, încât s-au autodistrus, lăsându-ne singuri în Univers? Oare aceasta va fi și soarta noastră sau vom transcende? Nu prea știu cum vine asta, deci mai bine aruncați un ochi pe net și vedeți voi care-i treaba. Eu am cam făcut varză subiectul, sper să fiu iertată.

3. Pentru că am văzut că vă entuziasmează testele, vă las aici încă unul. Ce-i drept, substratul lui psihologic e îndoielnic, însă, la fel ca și altele încercate de mine tot din aceeași categorie, are dreptate în unele privințe. Testul Cubului mi-a fost trimis de către un coleg și-i mulțumesc pentru ajutor!

Cam acesta a fost rezumatul săptămânii. Sper că anumite detalii v-au stârnit interesul; dacă da, aș fi mai mult decât bucuroasă să stăm la taclale! Până data viitoare…3fe0e111282788ee6129d327ddc796bb

 

2 gânduri despre „#3

  1. In legatura cu extraterestrii. Eu sunt de parere, daca ar fi existat nu ne-au trimis nici un mesaj din cauza distantei. Daca ei se afla la ani lumina si ni l-ar fi trimis acum, pana ar calatori si ar ajunge la noi ar trebui sa il primim cam peste cateva sute de ani.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.